ANM a actualizat avertizările meteo și prognozează scăderea temperaturilor, în majoritatea regiunilor, în timp ce, la munte, vântul va bate în continuare cu putere și va ninge viscolit.

 

Informarea meteo emisă de ANM este valabilă până sâmbătă dimineață. "În intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări temporare în estul și sud-estul țării, cu viteze, în general, de 45...55 km/h, iar la munte, cu peste 60 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, dar pe arii mai restrânse. Se vor semnala ninsori, în general slabe cantitativ, în zonele de munte, local în nord, centru și est, iar în cursul zilei de vineri (07 februarie) și în regiunile sudice", spun meteorologii.

Pe parcursul zilei de vineri, până la ora 23.00, în zonele montane este valabilă și o avertizare cod galben: "În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vântul va avea intensificări, temporar cu viteze de peste 70 km/h, astfel ninsorile vor fi viscolite, zăpada spulberată, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ".

Potrivit ANM, până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi rece, local geroasă în timpul nopților.

Joomla SEF URLs by Artio