Ministerul Educației și Cercetării facilitează accesul rapid la informații tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul școlar/universitar 2020-2021, a transmis instituţia vineri, într-un comunicat de presă în care a a precizat că a deschis două linii Telverde, una dedicată elevilor, studenţilor şi părinţilor, una dedicată unităţilor de învăţământ interesate de programele de finanţare disponibile.

 

Prima linie Telverde - 0800 67 20 31 - va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde - 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020, se explică în comunicat.

Instituţia mai precizează că această ordonanță reglementează: 1. Modalitatea de acordare de sprijin tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziția de tablete, pentru uz școlar, cu acces la internet, precum și pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line; 2. Achiziția de echipamente de protecție medicală, dezinfectanți și containere sanitare mobile, achiziții decontate prin fonduri europene.

Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

"Totodată, reamintim că Ministerul Educației și Cercetării a lansat recent și portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de informare directă pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public. Pe acest site sunt agregate toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același areal tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes", se încheie comunicatul de presă.

Joomla SEF URLs by Artio