Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat vineri, după ce două camioane încărcate cu deşeuri toxice au fost oprite în drum spre rampa ecologică de la Boldeşti Scăeni, că gunoaiele, cel mai probabil de natură medicală şi încadrate în categoria celor periculoase, proveneau de la incineratorul deţinut de EcoBurn la Brazi. Ele ar fi fost mutate la o zi după ce ministrul fusese aici în control şi declarase că firma de neutralizare avea în curte cantităţi mult mai mari de deşeuri decât avea voie şi decât putea să proceseze.

 

Ieri am fost într-o vizită inopinată să vedem cum stau cu implementarea planului de măsuri pe care trebuie să-l ducă la îndeplinire până pe data de 15 februarie și să se conformeze cu reglementările în vigoare. Ieri, în doar câteva momente cât am stat acolo am sesizat cum se încărcau camioane și am solicitat comisarilor Gărzii de Mediu să monitorizeze zona. În 24 de ore au plecat de acolo 2 camioane cu deșeuri, suspecte a fi periculoase. Ieri, acestea au ajuns la depozitul ecologic de deșeuri municipale, tot din județul Prahova, care și ei au constatat că încărcătura camioanelor nu e conformă avizului de însoțire a transportului. Voiau să le depoziteze la groapă”, a spus ministrul într-o intervenţie telefonică la Digi24.

Pe acelaşi subiect: 

El a adăugat că nu e prima dată când se încearcă descărcarea camioanelor cu deșeuri la gropile de gunoi. Au mai fost cazuri când s-au dus la groapa de gunoi deșeuri medicale care în mod normal ar fi trebuit incinerate. Acest lucru îl vor verifica comisarii de mediu. La nivel național sunt 8 incineratoare care funcționează. E loc de mult mai bine în ce înseamnă managementul acestor deșeuri pentru că la Brazi, de exemplu, cantitatea de deșeuri medicale care intră în platformă e mult mai mare decât poate duce acest incinerator”, a spus ministrul.

Eco Burn, compania care gestionează incineratorul, a precizat, într-un drept la replică transmis către Digi24, că în curtea societății nu sunt depozitate deșeuri medicale, fapt concretizat chiar din imaginile publicate”. Acestea sunt depozitate exclusiv în spațiile special amenajate din interiorul clădirii, respectiv în camerele frigorifice funcționale. În imagini se observă deșeuri provenite din activități industriale care, în legislația în vigoare nu trebuie depozitate în spații frigorifice, acestea fiind ambalate - această stare de fapt observându-se în imaginile prezentate.

Potrivit companiei, în curte sunt depozitate doar deșeuri care „pot și/ sau se impune a fi depozitate în aer liber, acestea fiind aranjate în funcție de caracteristicile fizico-chimice precum și categoria de deșeuri din care fac parte, conform măsurii impusă de autoritatea de mediu. Mai mult de atât din imaginile publicate, contrar afirmațiilor publicate, se observă faptul că societatea noastră face toate demersurile pentru îndeplinirea măsurilor impuse în urma ultimului control, observându-se o necorelare/nesuprapunere a imaginilor cu declarațiile apărute”. Compania precizează că a se află în perioada de conformare acordată de autoritatea de mediu pentru îndeplinirea măsurilor reținute cu ocazia ultimului control efectuat de aceasta.

Joomla SEF URLs by Artio