Cea mai mare parte a țării se va afla, în următoarele ore, sub cod portocaliu de furtuni și ploi abundente.

 

Un cod galben este în vigoare până duminică, la ora 3.00. "Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată sâmbătă în sudul și centrul țării, precum și la munte, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a teritoriului. Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 45...60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100...110 km/h. În Moldova, Muntenia și Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60...80 km/h. Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest", a atenționat ANM, odată cu actualizarea avertizărilor meteo, sâmbătă dimineață.

Mai multe zone din țară au intrat deja sub alertă cod portocaliu, avertizare care va rămâne valabilă tot până la noapte, la ora 3.00. "În zona de munte, precum și în Maramureș, Transilvania și local în Moldova, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Cantitățile de apă vor depăși 50...60 l/mp și izolat 70...90 l/mp", a anunțat ANM.

De asemenea, o alertă cod portocaliu, valabilă sâmbătă, în intervalul 15.00 - 23.00, vizează Oltenia și Muntenia, unde vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice, averse torențiale, grindină și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 35...50 l/mp.

Joomla SEF URLs by Artio