Trei tineri, cu vârste între 15 și 19 ani, au ajuns la spital, vineri seară, în urma unui accident petrecut pe DN 1A, în comuna Măneciu.

IJP Prahova a anunțat că în eveniment au fost implicate două autoturisme. Accident s-a produs la Cheia.

La fața locului au intervenit echipaje de la ambulanță, pompieri și SMURD. Potrivit ISU Prahova, opt persoane se aflau în cele două mașini implicate, una dintre ele fiind găsită răsturnată, cu o victimă încarcerată. Aceasta, un băiat de 19 ani, a fost extrasă conștientă dintre fiarele contorsionate și transportată la spital.

În urma impactului, echipajele SAJ și SMURD au mai transportat la spital alți doi răniți, un băiat de 15 ani și altul în vârstă de 18 ani.

În zonă, traficul s-a desfășurat îngreunat, pentru aproape două ore, o scurtă perioadă de timp DN 1A fiind blocat complet, pentru intervenția echipajelor de urgență și efectuarea cercetărilor.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio