Actual

Actual

autostradaProcedurile de atribuire a contractelor care vizează tronsonul de autostradă românesc ce face parte din coridorul IV Paneuropean s-au încheiat. CNADNR a ales firmele care vor construi tronsoanele de autostradã Nădlac-Arad, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad (22 km) şi a unui drum de legătură va fi realizată de consorţiul româno-portughez Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 382,959 milioane lei, iar lotul al doilea (16,6 km) de compania germană Alpine Bau, pentru 411,48 milioane lei.

Lucrarea pentru autostrada Timişoara-Lugoj a fost câştigată de asocierea româno-italiană Spedition UMB-Tehnostrade-Carena SpA Impresa di Costruzioni, cu o ofertă de 210,36 milioane lei pentru primul lot (10 kilometri) şi de asocierea italiană Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d'Acqua-Cossi Costruzioni, cu o ofertă de 445,64 milioane lei pentru lotul doi, în lungime de peste 25 kilometri.

Tronsonul Lugoj-Deva, în lungime de 27,4 kilometri va fi executat tot de consorţiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d'Acqua- Cossi Construzioni, pentru 681,04 milioane lei.

Lucrările pentru autostrada Orăştie-Sibiu (82 kilometri) au fost împărţite în patru loturi, din care primul (24 kilometri) a fost câştigat de compania austriacă Strabag, cu o ofertă de 551,04 milioane lei. Cel de-al doilea lot (20 kilometri) va fi realizat de companiile Straco Grup din România şi Studio Corona SRL Civil Engineering din Italia, pentru 377,78 milioane lei.

Al treilea lot, în lungime de 22 kilometri, a fost câştigat de firma italiană Impregilo, valoarea contractului fiind de 604,79 milioane lei, iar ultimul lot (circa 17 kilometri) de asocierea italiano-româno Astaldi-Euroconstruct Trading '98-Astalrom pentru 484,83 milioane lei.

Contractele fac parte din Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T) şi vor fi finanţate de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune (85%) şi de la bugetul de stat (15%).

Coridorul IV paneuropean, din care fac parte şi autostrăzile contractate de România, începe în Germania, la Nurenberg, şi continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa, ruta continuând până la Istanbul.

Surse: gandul.info, CNADR

Actual

despescu_bogdan_ipjNoul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Bogdan Despescu, adus în Ploieşti tocmai de la Buzău, vine cu planuri mari la conducerea poliţiei prahovene.

„Vin cu cele mai onorabile gânduri, sunt conştient de responsabilitatea acestei numiri, cunosc problematica judeţului Prahova, având în vedere că până acum am activat în Buzău iar infractorii nu au graniţe”, spune noul şef al IPJ Prahova.

Bogdan Despescu este decis să evalueze activitatea poliţiştilor prahoveni, despre care spune că a auzit că sunt „foarte performanţi”. Întrebat cum se va descurca cu noii colegi, care ar putea fi nemulţumiţi de faptul că şef la Poliţia Prahova a fost adus un buzoian,  comisarul şef Bogdan Despescu a răspuns că este conştient de faptul că vor exista nemulţumiri, dar crede că va putea să gestioneze situaţia.

„Poliţiştii mulţumiţi sunt puţin performanţi. Intervine relaxarea”, a concluzionat noul şef al IPJ Prahova.

Comisarul şef de poliţie Bogdan Despescu a fost numit şef al Poliţiei Prahova prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor în urmă cu o săptămână, la data de 4 aprilie, el urmând a ocupa această funcţie în următoarele şase luni.

Despescu a declarat că de atunci şi până azi a petrecut la Ploieşti 24 de ore, întrucât a fost ocupat să predea atribuţiile aferente funcţiei de adjunct al şefului IPJ Buzău, funcţie pe care a ocupat-o în ultimii cinci ani. (Daciana Ilie)

Actual

euro_3O fostă angajată a SC TRM-TNUVA ROMÂNIA MILK SRL a fost trimisă în judecată de către procurorii DNA pentru obţinerea frauduloasă de fonduri europene în valoare de aproape 300 000 de euro.

Mihaela Stan, fost asistent manager la firma care produce lactate, este acuzată de comiterea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, pe data de 6 octombrie 2006, SC  TRM-TNUVA  ROMÂNIA  MILK  SRL a încheiat  cu Agenţia  de  Plăţi  Pentru  Dezvoltare  Rurală  şi  Pescuit, în  calitate de autoritate contractantă, contractul având ca obiect  acordarea  finanţării  nerambursabile  de  către  autoritatea  contractantă  pentru  punerea  în  aplicare  a  proiectului  societăţii  beneficiare  „Înfiinţare  fermă  vaci  lapte  în  localitatea  Adunaţii  Copăceni, judeţul Giurgiu”.

În vederea obţinerii pe nedrept de fonduri SAPARD, asistent managerul Stan Mihaela, în calitate de reprezentant legal al firmei beneficiare şi de responsabil pentru realizarea acestui proiect, la data de 31 martie 2006, a depus la Agenţia de Plăţi pentru  Dezvoltare  Rurală  şi  Pescuit  - Centrul  Regional pentru  Plăţi  pentru  Dezvoltare  Rurală şi  Pescuit 3 Sud  Muntenia Târgovişte o adeverinţă falsă, pretins emisă de Primăria Comunei Ghimpaţi, judeţul  Giurgiu.

Această adresă conţinea date eronate în sensul că SC TRM-TNUVA  ROMÂNIA  MILK  SRL deţinea  în  arendă suprafaţa  de 372,28 hectare de terenuri agricole pe  raza  comunei  Ghimpaţi, judeţul  Giurgiu în baza a 71  de  contracte  de  arendă.  Astfel, inculpata Stan Mihaela a creat în dauna Agenţiei  de  Plăţi  pentru Dezvoltare  Rurală şi  Pescuit un prejudiciu în sumă de 980.657,66 lei, adică aproximativ 289.481 euro.

Aceşti bani au fost restituiţi integral de către SC  TRM-TNUVA  ROMÂNIA  MILK  SRL. Dosarul de află pe rolul judecătoriei Sectorului 1  Bucureşti.

Actual

AccidentStarea infrastructurii rutiere din România face încă o victimă. Un bărbat de 30 de ani din Mizil a murit după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat pe DN 1 B, în localitatea Loloiasca.

Poliţiştii spun că şoferul conducea cu viteză foarte mare şi că, la un moment dat, a pierdut controlul asupra maşinii, a ieşit în afara şoselei şi s-a răsturnat pe câmp. Şoferul, care în momentul accidentului se afla singur în maşină, a fost găsit mort.
Actual

spitalul_judetean_ploiestiConsiliul Judeţean Prahova - autoritate publică locală care a preluat managementul asistenţei medicale pentru spitalele de interes judeţean ( de Urgenţă Ploieşti, Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti şi de Pediatrie Ploieşti) îşi exprimă dezacordul cu privire la diminuarea numărului de paturi ce urmează a fi contractate de Casa de Asigurări de Sănătate Prahova cu unităţile mai sus -menţionate.

Măsura este considerată nejustă şi neconcordantă cu specificul acordării asistenţei medicale în cele trei spitale de interes judeţean, această reducere procentuală a numărului de paturi ce urmează a fi contractate, după cum urmează: Spitalul Judeţean de Urgenţă: de la 1080 paturi la 1045; Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie: de la 300 la 290; Spitalul de Pediatrie: de la 135 la 131.


Cele trei unităţi sanitare, al căror management al asistenţei medicale a fost preluat de către Consiliul Judeţean Prahova (conform HG NR 529/2010), acordă servicii populaţiei din întreg judeţul, precum şi din localităţi din judeţele limitrofe şi se caracterizează printr-un înalt nivel de dotare cu aparatură şi echipamente medicale, precum si prin încadrarea cu personal medico-sanitar având un înalt nivel de pregătire profesională.

În plus, aceste spitale au încheiat protocoale de transfer pentru pacientul critic cu majoritatea unităţilor sanitare cu paturi din judeţ şi primesc pacienţi din toate spitalele judeţului, fiind spitale cu cel mai înalt nivel de competenţă. Ele se caracterizează, de asemenea, printr-o rată foarte scazută de transfer către unităţi sanitare din Bucureşti, iar numărul anual de cazuri externate realizate a fost, in mod constant, peste numărul de cazuri contractat cu CAS Prahova.

În consecinţă, această reducere de paturi contractate nu trebuie aplicată şi spitalelor de interes judeţean, pentru care o finanţare maximală în contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Prahova este absolut necesară pentru efortul de a asigura un act medical de calitate oricărui pacient ce se internează în aceste spitale, pacient ce nu poate fi redirijat către alte spitale din judeţ, şi căruia trebuie să i se asigure, în primul rând, acordarea asistenţei medicale optime.

 

Ioan POPESCU

Actual

politistiPatronul unei case de amanet din Ploieşti a fost tâlhărit chiar în casa sa. Patru hoţi, dintre care unul îmbrăcat în poliţist, s-au prezentat la uşa afaceristului joi dimineaţă, la ora 6:00, oră la care se organizează de obicei descinderile anchetatorilor de la DIICOT.

Bărbatul le-a deschis, iar cei patru au dat buzna peste el, l-au bătut, după care au furat din casă bani şi bunuri în valoare totală de 100 000 de euro.

Printre bunurile furate se numără 35 000 de euro, o colecţie de ceasuri valoroase şi bijuterii. Interesant este faptul că jaful a avut loc exact în timp ce procurorii DIICOT Ploieşti, însoţiţi de mascaţi, poliţişti şi jandarmi efectuau mai multe percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate că ar fi fraudat mai multe firme de leasing.

După ce hoţii au plecat, patronul tâlhărit a anunţat poliţia. Serviciul de Investigaţii Criminale a deschis o anchetă în acest caz.

Surse din rândul anchetatorilor spun că nu este pentru prima oară când patronul casei de amanet cade victimă tâlharilor. Bărbatul a mai fost tâlhărit în urmă cu 15 ani şi în urmă cu şapte ani, când mai multe persoane l-au aşteptat în faţa locuinţei sale şi l-au lovit în cap cu un bidon umplut cu nisip, lăsându-l inconştient.

Actual

catuseNicolae Ceapchie, cunoscut în mediul politic şi de afaceri prahovean drept un om foarte bogat şi un apropiat al mai multor politicieni locali, a ajuns după gratii. Vineri, 8 aprilie, Tribunalul Prahova a emis pe numele lui Ceapchie mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. În acelaşi dosar au mai fost arestaţi nepotul lui afaceristului, Mădălin Ceapchie şi doi dintre membrii grupului infracţional condus de Nicolae Ceapchie.

Unul dintre cei doi a primit mandat de arestare în lipsă, pentru că joi dimineaţă, când mascaţii au bătut la poarta casei sale din Târgşor, suspectul a fugit prin grădină şi nu a mai fost găsit. Acum, el va fi dat în urmărire generală şi, potrivit legii, zilele de arest prevăzute în mandatul de arestare vor fi numărate din momentul în care el va fi prins.

Concubina lui Nicolae Ceapchie, Ana Stanciu, fiica consilierului local PDL Marilena Stanciu, a fost iniţial reţinută, joi, pentru 24 de ore, însă procurorii DIICOT Ploieşti nu au cerut arestarea acesteia întrucât are trei copii pe care trebuie să îi crească. În schimb, femeia are interdicţie de a părăsi localitatea.

Nicolae Ceapchie este acuzat că a organizat un grup infracţional compus din nouă persoane care se ocupau cu escrocarea unor firme de leasing şi cu operaţiuni financiare frauduloase. Cei nouă au cumpărat, cu finanţare de la firme de leasing, TIR-uri, utilaje folosite în construcţia de drumuri şi alte bunuri, prejudiciind firmele de leasing cu 10 milioane de lei noi, adică o sută de miliarde de lei vechi.

Din cele zece TIR-uri cumpărate de oamenii conduşi de Ceapchie, opt au fost scoase din ţară şi cel mai probabil au fost vândute în ţări precum Iran şi Irak. Pentru a recupera o parte din prejudiciu, procurorii au pus sub sechestru mai multe utilaje folosite pentru asfaltări şi pentru construcţii la infrastructura rutieră, în valoare de aproximativ 200 000 de euro, potrivit contractului de leasing, dar şi şapte imobile şi un teren. În plus, în timpul percheziţiilor anchetatorii au ridicat numeroase înscrisuri, dar şi 500 de grame de bijuterii din aur, 85 de telefoane mobile noi, o armă cu aer comprimat, 40 000 de lei şi mai multe înscrisuri.

Actual

sanatate_protestDisperarea angajaţilor fostului centru medical din Urlaţi, dar şi a pacienţilor care constată că trebuie să străbată zeci de kilometri pentru a ajunge la spital i-a determinat să iasă în stradă, în încercarea de a-i convinge pe guvernanţi să revină asupra deciziei de desfiinţare a spitalului.

Sute de oameni au protestat, vineri, împotriva transformării spitalului din Urlaţi în azil de bătrâni. La ora 10:00, protestatarii s-au strâns în faţa spitalului şi au plecat în marş spre primăria din localitate, strigând „Jos Guvernul!”, „Jos ministrul”, „Genocid!” şi „Vrem spitalul înapoi!”. Pe tot traseul protestatarii au fost însoţişi de poliţişti şi jandarmi.

Protestul la care au participat locuitori din Urlaţi şi din comune precum Sângeru, Apostolache, Iordăcheanu şi Gornet Cricov nu a fost lipsit de incidente. La un moment dat unei femei care suferă de insuficienţă cardiacă şi care participa la protest  i s-a făcut rău. Ea a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la Spitalul de Urgenţă Ploieşti.

Spitalul din Urlaţi avea 88 de paturi, 112 angajaţi şi oferea servicii medicale in specialităţile: medicină internă, pediatrie, obstetrică şi ginecologie, neonatologie, chirurgie generală, A.T.I.,  O.R.L, oftalmologie, dermatologie şi psihiatrie.

Aproximativ jumătate din angajaţi au fost redistribuiţi către alte unităţi sanitare după închiderea spitalului. Ceilalţi nu ştiu ce se va întâmpla cu locul lor de muncă şi aşteaptă o minune de la Guvern, şi anume ca acesta să se răzgândească în privinţa desfiinţării spitalului.

Actual

catuse01Afaceristul ploieştean Nicolae Ceapchie, cunoscut în mediul de afaceri, dar şi în cel politic, drept apropiat al unora dintre liderii PDL Prahova, a intrat în atenţia procurorilor DIICOT. Astăzi, anchetatorii de la combaterea crimei organizate au făcut şase percheziţii domiciliare pe raza judeţului Prahova, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat care acţiona pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov.

Conform anchetatorilor, acest grup infracţional era specializat în obţinerea de beneficii financiare substanţiale prin fraude la firmele de leasing şi alte operaţiuni financiar-bancare frauduloase, era format din nouă membri iar liderul grupului era Nicolae Ceapchie. Anchetatorii au stabilit că cei nouă au indus în eroare reprezentanţii mai multor societăţi de leasing şi ai altor societăţi comerciale şi bancare, cu ocazia încheierii unor contracte, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste.

Concret, aceştia au cumpărat TIR-uri, utilaje folosite în construcţia de infrastructură rutieră şi alte bunuri, fraudând instituţiile financiare care au asigurat finanţarea pentru aceste achiziţii. Valoarea prejudiciului în urma acestor achiziţii este estimată la 10.000.000 lei. Opt autotrenuri din cele zece cumpărate de gruparea infracţională condusă de Nicolae Ceapchie prin intermediul unor firme de leasing nu se mai află în România. Anchetatorii presupun că TIR-urile au fost vândute în zona Orientului Mijlociu, în Iran sau Irak, întrucât în acea zonă s-a pierdut semnalul aparatelor GPS montate pe cele opt TIR-uri.

Un al nouălea TIR a fost pus sub sechestru de către anchetatori.

De asemenea, procurorii au pus sub sechestru mai multe utilaje folosite pentru asfaltări şi pentru construcţii la infrastructura rutieră, în valoare de aproximativ 200 000 de euro, potrivit contractului de leasing, dar şi şapte imobile şi un teren.

Conform unui comunicat dat publicităţii de Poliţia Prahova , în timpul percheziţiilor anchetatorii au ridicat numeroase înscrisuri, dar şi 500 de grame de bijuterii din aur, 85 de telefoane mobile noi, o armă cu aer comprimat, 40 000 de lei şi mai multe înscrisuri.

Procurorii DIICOT Ploieşti continuă, joi, să facă descinderi în mai multe locuinţe în care presupun că s-ar afla probe privind infracţiunile comise gruparea specializată în fraudarea de firme de leasing, societăţi comerciale sau bănci, grupare condusă de Nicolae Ceapchie. În urma percheziţiilor 16 persoane au fost conduse la sediul DIICOT Ploieşti pentru audieri, acestea fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.

Actual

SC BAUMIX SRL      Agent comercial           Pl., str. Conului, nr.8, tel: 0244 516020, 0244 516011            1            vechime 1 an, studii medii, per determinata

locuri_de_muncaSC LA-RO DISTRIBUTION SRL     Agent comercial           Pl., str. B-dul Petrolului, nr.1, tel: 0244 574434           2            studii: liceul, tichete de masa, per determinata

SC PAMIMAI DISTRIBUTION SRL           Agent vanzari   Bucuresti, str. Virtutii, nr.12, bl. R11A, sc.1, ap.15, tel: 0727223351 - Claudia Matara, 0374210000, 0374210001   2          locuri vacantePloiesti, vechime min 2 ani, studii medii, permis cat B, per nedeterminata

SC VEGA IMPEX SRL          Alimentator      Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     1          studii: minim8 clase, per nedeterminata, transport

SC GELD CONSTRUCT SRL          Alpinist Pl., str. Postei, nr.30, tel: 0724639040 4          vechime 5 ani, alpinist, per nedeterminata

SC VEGA IMPEX SRL          Ambalator        Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     2          studii: minim8 clase, per nedeterminata, transport

SC ROCHEF CATERER SRL           Bucatar            Pl., str. Padina, nr.5, bl.6G, sc.A, ap.18, tel/fax: 0761668186, 0344111091    1          vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

SC VEGA IMPEX SRL          Calcator           Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     5          studii: minim 8 clase, per nedeterminata, transport

GRITEX SERV SRL   Casier  Ceptura, sat Soimesti, nr.326, tel: 0724642493 - Vlad Daniela           1          vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

CASH CONTROL MANAGEMENT SRL   Confectioner textile      Pl., str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.348  tel: 0244 587012, fax: 0344 815779      10        per nedeterminata

MODEXIM SCM       Confectioner textile      Pl., str. G-ral Traian Mosoiu, nr.1, tel: 0244 595589, fax: 0244 514433            3          vechime 1 an, scoala generala/profesionala, experienta, per nedeterm., tichete de masa

SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA    Confectioner textile      Pl., Parc Industrial, str. Conului, nr.3, tel/fax: 0372/447901, 0244 406881   4          vechime minim 6 luni, studii minim 8 clase, diploma calificare, per determinata

SC ZARA DESIGN SRL        Confectioner textile      Pl., str. Branciog, nr.1, bl.40, ap.15, tel: 0244558221, 558225            1          vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

SC VEGA IMPEX SRL          Confectioner textile      Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     10        studii: minim8 clase, per nedeterminata, transport

SC TCL FASHION GOLD SRL        Confectioner textile      Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623    10        loc vacant Bratasanca, studii medii

SC EMISANCOS PROD SRL          Contabil           Com. Sirna, sat Tariceni, nr.823, corp 1, tel: 0726998403      1            vechime 2-3 ani, studii de specialitate

SC ISAN TRANS SRL          Contabil           Sirna, sat Habud, nr.120, tel: 0726998403      1          vechime 2-3 ani, studii de specialitate

SC BAUMIX SRL      Contabil           Pl., str. Conului, nr.8, tel: 0244 516020, 0244 516011            1          vechime 1 an, studii superioare, per determinata

SC TCL FASHION GOLD SRL        Contabil           Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623            1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC TCL FASHION GOLD SRL        Controlor calitate         Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623    4          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC VEGA IMPEX SRL          Controlor calitate         Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     2          studii: minim8 clase, per nedeterminata, transport

SC PLOLAR PROD SRL       Croitor Mizil, str. M. Bravu, nr.63, tel/fax: 0244 253259         5          locuri vacante Mizil, per nedeterminata, tichete de masa, prime lunare

SC REPER JOB PREST SRL Croitor tipare confectii Pl., str. Bratocea, nr.30, tel: 0751027180        5          vechime 1 an, studii de specialitate, per nedeterminata, transport

SC VEGA IMPEX SRL          Desenator        Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     1          studii: minim8 clase, per nedeterminata, transport

SC REPER JOB PREST SRL Desenator tipare confectii         Pl., str. Bratocea, nr.30, tel: 0751027180        1            vechime 1 an, studii superioare, per nedeterminata, transport

SC STEPDESIGN BRAND SRL       Director general societate comerciala   Pl., str. Aleea Scolii, nr.1A, et.4, ap.20, tel: 0724457143    1          vechime 3 ani, studii superioare, cursuri management, per nedeterminata

SC CATEN CONSTRUCT    Dulgher            Pl., str. Udriste Nasturel, nr.10, tel: 0244 513221        2          vechime minim 5 ani,calificare, per nedeterminata

SC EMISANCOS PROD SRL          Economist        Com. Sirna, sat Tariceni, nr.823, corp 1, tel: 0726998403      1            vechime 2-3 ani, studii de specialitate

SC TCL FASHION GOLD SRL        Electrician        Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623            1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC TCL FASHION GOLD SRL        Electronist        Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623            1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC TCL FASHION GOLD SRL        Femeie de serviciu       Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623    1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC ZARA DESIGN SRL        Festonist (5 fire)           Pl., str. Branciog, nr.1, bl.40, ap.15, tel: 0244558221, 558225            1          vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

SC CATEN CONSTRUCT    Fierar   Pl., str. Udriste Nasturel, nr.10, tel: 0244 513221        2          vechime minim 5 ani,calificare, per nedeterminata

LAVY STYLE SRL    Frizer   Pl., str. Muncii, nr.8 (zona Obor - colt cu str. Postei), tel: 0736040653           1            vechime 2 ani, studii: scoala profesionala

SC TCL FASHION GOLD SRL        Gestionar         Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623            2          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC ALIMTEX SRL    Gestionar         Pl., str. Laboratorului (incinta Incaf), tel: 0344 802116, 0344802117  1            vechime 5 ani - produse alimentare, per nedeterminata

SC DOINA N SRL     Inginer proiectare mobilier        Pl., str. Pompelor, nr.6,                     tel: 0244 594581           1            vechime 2-3 ani, studii de specialitate

SC REPER JOB PREST SRL Inginer tehnic ofertare   Pl., str. Bratocea, nr.30, tel: 0751027180, 0762674452         1            vechime 1 an, studii superioare, per nedeterminata

SC STEPDESIGN BRAND SRL       Inspector resurse umane          Pl., str. Aleea Scolii, nr.1A, et.4, ap.20, tel: 0724457143    1          1 ora/zi, vechime 3 ani, studii medii, curs calificare si operare PC, per nedeterminata

SC DOINA N SRL     Inspector resurse umane          Pl., str. Pompelor, nr.6,                     tel: 0244 594581           1            vechime 2-3 ani, studii de specialitate

OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI           Inspector specialist       Pl., str. Vornicei, nr.4, tel: 0244 543427, 519631            1          studii superioare, vechime 2 ani, operare pc, per determinata, depunere dosare pana la 13.04, examen 19.04.2011

SC SAGA DEACONEASA SRL       Macelar           Pl., str. Democratiei, nr.27, tel: 0244 545291, pers ctc Tudor Stela            1          vechime, studii medii, tichete de masa, per determinata

SC COMALIMENT ALICE SRL      Manipulant       Pl., str. Laboratorului, nr.10, tel: 0244 434804, 0723236352  1            fara cazier, per nedeterminata

SC VEGA IMPEX SRL          Mecanic           Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     1          studii: minim8 clase, per nedeterminata, transport

SC CRIAG SRL         Mecanic agricol           Com. Brazi, sat Batesti, tel: 0726109317         1          vechime 5 ani, studii medii, permis auto, per nedeterminata

SC PEARLL K&D SRL         Mecanic intretinere si reparatii masini de cusut industriale         Urlati, str. 30 Decembrie, nr.1, tel: 0244 271508 int. 128, fax: 0244 271046      1          vechime min 1 an, studii medii, experienta in mecanica fina - avantaj, per nedeterminata

SC TCL FASHION GOLD SRL        Mecanic masini de cusut          Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623     1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC MIROPTIC MED SRL     Medic specialist oftalmologie    Pl., str. Glinka, nr.33, tel/fax: 0244 525202     2          studii superioare, per nedeterminata

SC FLEXITECH RO SRL      Montator subansamble Aricestii Rahtivani, Sos. Pl-Targoviste, dn72, km.8, tel: 0344 801694, 0344 801691, pers ctc Robescu Maria         9          vechime in domeniu, studii liceul, domiciliu Ploiesti, bonuri de masa, per nedeterminata cu proba

SC TCL FASHION GOLD SRL        Muncitor finisaj/calcat  Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623    4          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC APLAST SRL       Muncitor necalificat      Ceptura de Jos, soseaua principala, tel: 0751103376   20        per determinata

SC EMISANCOS PROD SRL          Muncitor necalificat      Com. Sirna, sat Tariceni, nr.823, corp 1, tel: 0726998403            1         

SC TCL FASHION GOLD SRL        Muncitor necalificat in ind textilelor       Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623     1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC PLOLAR PROD SRL       Muncitor necalificat in ind textilelor       Mizil, str. M. Bravu, nr.63, tel/fax: 0244 253259            5          inclusiv pentru sectia croit si sectia calcat, per nedeterminata, tichete de masa, prime

SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA    Muncitor necalificat in ind textilelor       Pl., Parc Industrial, str. Conului, nr.3, tel/fax: 0372/447901, 0244 406881    5          studii minim 8 clase, abilitati de lucru la masina de cusut, per determinata

SC TCL FASHION GOLD SRL        Muncitor sala croit       Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623    1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC TCL FASHION GOLD SRL        Normator confectii       Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623    1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC ZEON EXPERTUL TAU IN PAPETARIE SRL  Operator introducere date        Pl., str. Poligonului, nr. 5-7, tel: 0244/560718   1          vechime 2 ani, studii medii, per nedeterminata

SC TCL FASHION GOLD SRL        Operator croire automata         Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623     1          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC MIROPTIC MED SRL     Operator in domeniul proiectarii asistate pe calculator  Pl., str. Glinka, nr.33, tel/fax: 0244 525202            1          studii medii, per nedeterminata

OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI           Referent asistent           Pl., str. Vornicei, nr.4, tel: 0244 543427, 519631            1          studii medii/superioare, operare pc, per determinata, depunere dosare pana la 13.04, examen 19.04.2011

SC TCL FASHION GOLD SRL        Secretar - Resurse umane        Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623     1          loc vacant Bratasanca, studii superioare

CABINET AVOCATURA CIOBANU M. GRATIELA MAGDA    Secretara         Pl., str. Valeni, nr.65, tel: 0720125044, 0344 141136    1          per nedeterminata

SC CORASI MITREA & CO SRL    Spalator auto   Urlati, str. Orzoaia de jos, nr.67, tel: 0722529461       2          studii minime, domiciliul in zona, per nedeterminata

SC VEGA IMPEX SRL          Sef linie            Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     2          studii: minim 8 clase, per nedeterminata, transport

SC TCL FASHION GOLD SRL        Sef linie            Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623            2          loc vacant Bratasanca, studii tehnice

SC TCL FASHION GOLD SRL        Sef sala croit (confectii)            Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623     1          loc vacant Bratasanca, studii tehnice

SC TCL FASHION GOLD SRL        Sef sectie productie (confectii) Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623     1          loc vacant Bratasanca, studii superioare

SC CONECO SERV SRL      Sofer    Blejoi, sat Ploiestori, str. Inului, nr.276, tel: 0244 410600        1          vechime 2 ani, studii medii, cat. B,C, per nedeterminata

SC STEPDESIGN BRAND SRL       Sofer autoturisme         Pl., str. Aleea Scolii, nr.1A, et.4, ap.20, tel: 0724457143            1          2 ore/zi, vechime 3 ani, studii medii, permis cat B, per nedeterminata

SC VEGA IMPEX SRL          Spanist Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     1          studii: minim 8 clase, per nedeterminata, transport

SC VEGA IMPEX SRL          Taietor textile   Pl., Parc Industrial, tel: 0751027180, 0762674452     1          studii: minim 8 clase, per nedeterminata, transport

SC STEPDESIGN BRAND SRL       Tamplar           Pl., str. Aleea Scolii, nr.1A, et.4, ap.20, tel: 0724457143        1            2 ore/zi, vechime 1 an, studii primare, curs calificare, per nedeterminata

SC TCL FASHION GOLD SRL        Tehnician (confectii)     Pl., str. Aleea Crizantemelor, nr.2A, tel: 0733503586, 0736336623    2          loc vacant Bratasanca, studii medii

SC SAGA DEACONEASA SRL       Vanzator          Pl., str. Democratiei, nr.27, tel: 0244 545291, pers ctc Tudor Stela            1          vechime, studii medii, tichete de masa, per determinata
SC ISTAPANIF MAYA SRL            Vanzator (chiosc paine)           Ploiesti, sos. Vestului, nr.9, incinta BC7-C10 (in spatele magazinului Kaufland) tel: 0736390773            5          vechime 6 luni, studii medii, per nedeterminata

SC FLAVIREB SRL   Vanzator          Pl., str. Boian, nr.27, tel: 0344111091 1          vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

SC ALIMTEX SRL    Vanzator          Pl., str. Laboratorului (incinta Incaf), tel: 0344 802116, 0344802117  1            vechime 5 ani - produse alimentare, per nedeterminata

SC GISEDAS COM SRL       Vanzator          Pl., str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.204, tel: 0720029821, 0728867991  1            vechime, studii: liceul, per nedeterminata

SC NEXTGEN COMMUNICATIONS SRL            agent vanzari    Campina, str:Carol I, nr:62, sediul ROMTELECOM, Tel:0761117041, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., Persoana de contact: Moldoveanu Alexandru             1            program de lucru cu timp partial 4h/zi, comision

SC CAM SRL asfaltator          Campina, str:Beius, nr:7, Tel:0244335234, Persoana de contact:Moise Ana, Punct de lucru: Campina, str:Orizontului, nr:12 1          vechime in domeniu 3 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC BEIKE CENTRU DE RECUPERARE MEDICALA SRL           asistent medical fizioterapie      Campina, str:Eruptiei, nr:3, bl:E3, ap:6, Tel:0724370101;0734909901          1          studii de specialitate, perioada nedeterminata

SC COSEF CONSTRUCT SRL        buldoexcavatorist         Cornu, nr:787, Tel:0244366163, e-mail:This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.        1          vechime in domeniu 3 ani, permis auto, perioada nedeterminata

SC DORYA FASHION SRL confectioner-asamblor articole din textile          Brebu Manastirei, nr:122, Tel:0244337102            1          vechime in domeniu 5 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata, decontare transport

SC LONDON TEXTILE PRODUCTION SRL         confectioner-asamblor articole din textile          Baicoi, Soseaua Nationala, nr:12, Tel:0244362386       1          vechime in domeniu 1 an, studii medii, calificare, perioada nedeterminata

SC COMTRIX SRL   contabil            Comarnic, Car.Poiana, nr:40, Tel:0754018900           1          studii medii de specialitate, perioada nedeterminata

SC CAM SRL electrician auto Campina, str:Beius, nr:7, Tel:0244335234, Persoana de contact:Moise Ana, Punct de lucru: Campina, str:Orizontului, nr:12 1          vechime in domeniu 3 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC CAM SRL excavatorist      Campina, str:Beius, nr:7, Tel:0244335234, Persoana de contact:Moise Ana, Punct de lucru: Campina, str:Orizontului, nr:12 1          vechime in domeniu 3 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC CAM SRL fierar-betonist   Campina, str:Beius, nr:7, Tel:0244335234, Persoana de contact:Moise Ana, Punct de lucru: Campina, str:Orizontului, nr:12 1          vechime in domeniu 3 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC ALMIMOS SRL   finisor hartie     Busteni, str:Fantanii, nr:5B, bl:M1, et:3, ap:12, Tel:0724594348          2            vechime in domeniu 3 ani, calificare, scoala profesionala sau liceu, perioada nedeterminata, tichete de masa

SC ADYIMPEX PRELMET SRL      frezor   Campina, str:Orizontului, nr:2bis, Tel:0722377568, Persoana de contact:Luncasu Adrian            1          vechime in domeniu 5 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata

SC ACTIV DIVERS SRL       gestionar-vanzator piese auto   Campina, str:Mihail Kogalniceanu, nr:10, Tel:0741231375;0244376579, e-mail; This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., Persoana de contact: Anghelescu Marius          1            studii medii, perioada nedeterminata

SC CAM SRL ifronist  Campina, str:Beius, nr:7, Tel:0244335234, Persoana de contact:Moise Ana, Punct de lucru: Campina, str:Orizontului, nr:12 1          vechime in domeniu 3 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC ADYIMPEX PRELMET SRL      inginer mecanic Campina, str:Orizontului, nr:2bis, Tel:0722377568, Persoana de contact:Luncasu Adrian            1          studii superioare specialitatea TCM, perioada nedeterminata

SC NEPTUN SA        inginer mecanic proiectant        Campina, str:Bobalna, nr:57-63, Tel:0244335651, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.           1          vechime in domeniu 3 ani, studii superioare tehnico-mecanice, cunoscator AUTOCAD/AUTODESC, perioada determinata 3 luni, tichete de masa+masa calda

SC ALMIMOS SRL   lacatus mecanic            Busteni, str:Fantanii, nr:5B, bl:M1, et:3, ap:12, Tel:0724594348          1            vechime in domeniu 3 ani, calificare, scoala profesionala sau liceu, perioada nedeterminata, tichete de masa

SC VYOS AGRASERV SRL lucrator comercial        Campina, str:Ecaterina Teodoroiu, nr:17, bl:A3, ap:1, Tel:0244376087, Persoana de contact:Nedelcu Viorel            1          vechime in domeniu 1 an, studii medii, perioada determinata 9 luni

SC NEPTUN SA        inginer mecanic proiectant utilaj petrolier          Campina, str:Bobalna, nr:57-63, Tel:0244335651, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.    1          vechime in domeniu 3 ani, studii superioare utilaj petrolier, cunoscator AUTOCAD/AUTODESC, perioada determinata 3 luni, tichete de masa+masa calda

SC COSEF CONSTRUCT SRL        muncitor           Cornu, nr:787, Tel:0244366163, e-mail:This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.1            perioada determinata

SC DORYA FASHION SRL muncitor necalificat in industria confectiilor       Brebu Manastirei, nr:122, Tel:0244337102            1          abilitati la masina de cusut, perioada nedeterminata, decontare transport

SC ONT CARPATI SA BUCURESTI SUCURSALA NEW MONTANA ospatar Sinaia, str: Carol I, NR:24, Tel:0244312751          1          vechime in domeniu 1 an, studii medii, calificare, perioada determinata, se asigura masa

SC ADYIMPEX PRELMET SRL      rectificator        Campina, str:Orizontului, nr:2bis, Tel:0722377568, Persoana de contact:Luncasu Adrian            1          vechime in domeniu 5 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata

SC ADYIMPEX PRELMET SRL      strungar            Campina, str:Orizontului, nr:2bis, Tel:0722377568, Persoana de contact:Luncasu Adrian            2          vechime in domeniu 5 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata

SC INSTANT CONSTRUCT COMPANY SA        sudor autogen Bucuresti, str:Aleea Ciceu, nr:8-10, Tel:0727225558; Persoana de contact:Anghel Cristiana, Punct de lucru:Campina, Prahova         1          vechime in domeniu 5 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC INSTANT CONSTRUCT COMPANY SA        sudor electric   Bucuresti, str:Aleea Ciceu, nr:8-10, Tel:0727225558; Persoana de contact:Anghel Cristiana, Punct de lucru:Campina, Prahova         1          vechime in domeniu 5 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC CISCOM SERV SRL       sofer taxi          Campina, str:Carol I, nr:63, bl:23F, et:4, ap:12, Tel:0724652412, Persoana de contact: Ciochina Mihaela   1          vechime in domeniu 2 ani, studii medii, atestat taxi

SC SUNRAY TAXI SRL       sofer taxi          Campina, str:Eruptiei, nr:6B, Tel:0721573211, Persoana de contact:Ilie Emilian 1          vechime in domeniu 2 ani, perioada nedeterminata

SC VENUS 94 SRL   tamplar Campina, DN1, nr:16, Tel:0244376319;0729006985, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., Persoana de contact: Poenaru Georgeta           1          vechime in domeniu 2 ani, calificare, perioada determinata 9 luni

SC CAM SRL tractorist          Campina, str:Beius, nr:7, Tel:0244335234, Persoana de contact:Moise Ana, Punct de lucru: Campina, str:Orizontului, nr:12 1          vechime in domeniu 3 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC CAM SRL zidar     Campina, str:Beius, nr:7, Tel:0244335234, Persoana de contact:Moise Ana, Punct de lucru: Campina, str:Orizontului, nr:12 1          vechime in domeniu 3 ani, calificare, perioada nedeterminata

SC COSEF CONSTRUCT SRL        zidar     Cornu, nr:787, Tel:0244366163, e-mail:This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.2            vechime in domeniu 3 ani, perioada determinata

SC TANEX SRL        controlor calitate          Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, bl:, ap:, Tel:0244/281682

SC RADEX COM SRL          drujbist Baltesti, Str: Baltesti, nr:3, bl:, ap:, Tel:219027

SC MULINO REAL ESTATE SRL   excavatorist pt.excavatoare cu rotor de mare capacitate          Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79,

SC ADIAMO COMPANY SRL        femeie de serviciu         Maneciu-Paminteni, Str: Maneciu-Paminteni, nr:120,

SC TELECONSTRUCTIA SA          inginer electromecanic  Bucuresti Sector 3, Str: FANULUI, nr:3, bl:, ap:, Tel:0214341600

SC TANEX SRL        modelier confectii         Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, bl:, ap:, Tel:0244/281682

SC RADEX COM SRL          motorist la motoagregate si masini in silvicultura            Baltesti, Str: Baltesti, nr:3, bl:, ap:, Tel:219027

SC TANEX SRL        muncitor necalificat in industria confectiilor       Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, bl:, ap:, Tel:0244/281682

SC TANEX SRL        operator confect.ind. imbracaminte-tesaturi, tricot., mat.sintetice Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, bl:, ap:, Tel:0244/281682

SC TANEX SRL        sef formatie industria confectiilor imbracaminte Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, bl:, ap:, Tel:0244/281682

SC VLASE SPEDITION SRL           sofer autocamion/masina de mare tonaj            Slobozia, Str: GHEORGHE LAZAR, nr:6,

SC COMATOS PROD SRL  strungar universal         Valenii de Munte, Str: Tudor Vladimirescu, nr:7A, bl:, ap:, Tel:282505

SC APASCO SA        sudor manual cu flacara de gaze           Maneciu, Str: Maneciu, nr:283, Tel:0244295440

SC AUDIO CENTER GAJMAN SRL           tehnician acustician - audiopretezist      Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:6 B,

BELO EXPERT          tehnician mecanic         Valenii de Munte, Str: Nicolae Balcescu, nr:3
Actual

demisie_duta1Biroul de Comunicare al Primăriei Ploieşti anunţă, astăzi, că Marius Duţă, şeful Poliţiei Locale, şi-a prezentat demisia. Oficial, raporturile de munca dintre Duţă şi Primăria Ploieşti au încetat, în urma solicitarii lui Marius Duţă.

„Precizăm că domnul Marius Duţă a invocat în solicitarea adresată primăriei probleme de natură personală. Respectându-i voinţa dl. primar a acceptat această solicitare” – Biroul de comunicare al Primăriei Ploieşti.

Iată motivarea scrisă a demisiei lui Duţă: „Menţionez că motivele acestei solicitări sunt de natură personală, şi anume probleme de sănătate gravă cu care se confruntă tatăl meu, dar şi faptul că datorită distanţei nu pot fi alături de soţie şi copii, având unele probleme în acest sens”.

Marius Duţă, şeful Poliţiei Locale Ploieşti, face parte din lista personalului importat din alte judeţe, aduse să conducă instituţii importante, atât la nivel local, cât şi judeţean.

Foto: Demisia lui Marius Duţă, în original

Joomla SEF URLs by Artio