Actual

Actual

Miercuri, cu doar câteva zile înainte de 1 Decembrie, autorităţile ploieştene vor organiza o mare repetiţie pentru ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a României. Astfel, mâine vor avea loc pregătiri inclusiv pentru parada militară, ceea ce înseamnă că vor fi impuse restricţii de trafic în zona centrală şi, implicit, mai multe trasee de transport în comun vor fi deviate.

Read more: Restricţii de trafic şi trasee TCE deviate, miercuri, la Ploieşti, pentru repetiţiile dinaintea...
Actual

Adrian Dobre, primarul Ploieştiului, a discutat marţi, într-o conferinţă de presă organizată în Palatul Administrativ, despre pregătirile pentru manifestaţiile programate în sezonul rece, amintind că iluminatul festiv va fi aprins în acest an pe data de 1 Decembrie, că în centru va fi amenajat un târg de Crăciun, că vor fi două zone de spectacole, la stânga şi la dreapta Palatului Culturii, şi că Orăşelul Copiilor va fi organizat tot la Sala Sporturilor. Deschiderea oficială, în anul centenarului Marii Uniri, coincide cu Ziua Naţională a României, iar Adrian Dobre a mai precizat că parada din acest an va avea un traseu mai lung, care va porni de la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, şi că mâine va avea loc o repetiţie cu toate forţele angrenate.

Read more: Ultimele pregătiri pentru sărbătorile de iarnă la Ploieşti. Anunţ de ultimă oră al primarului...
Actual

Două accidente au avut loc, marți, în jurul prânzului, în zona de nord a Ploieștiului. Unul dintre ele s-a soldat și cu o persoană rănită, în timp ce al doilea doar cu pagube materiale, chiar dacă în eveniment a fost implicat și un autobuz.

Read more: FOTO. Accidente unul după altul, marți, în nordul Ploieștiului
Actual

Filarmonica ploieșteană va marca Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire printr-un concert sub bagheta dirijorală a maestrului Radu Postăvaru, care va marca și debutul dirijorului Eduard Dinu. În cadrul evenimentului, orchestra simfonică o va avea alături pe violonista Simina Croitoru.

Read more: Concert simfonic organizat de Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești, dedicat Zilei...
Actual

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au anunțat că au definitivat cercetările într-un dosarul penal privind un bărbat de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Read more: Prejudiciu de aproape 800.000 de lei cauzat de un tânăr de 25 de ani, administrator al unei firme...
Actual

Un ploieștean în vârstă de 51 de ani a intrat în vizorul polițiștilor după ce a ieșit la iveală strategia pe care acesta o folosea pentru a completa chitanțele și borderourile de încasări, în așa fel încât să-i rămână o parte din încasările de la clienți.

Read more: Cum a reușit un agent de vânzări din Ploiești să-și înșele din condei patronul
Actual

IJP Prahova avertizează că se circulă în condiții de ceață, marți dimineață, în aproape toate zonele din județ, cele mai mari probleme înregistrându-se, însă, în regiunile montane. Ceața îngreunează condițiile de trafic și în alte județe.

Read more: INFOTRAFIC: Vizibilitate foarte scăzută, chiar sub 50 de metri, din cauza ceții, pe DN 1 și DN 1A
Actual

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a găzduit luni, 25 noiembrie, o activitate cu tema "Poliția la ceas de Centenar". La evenimentul desfăşurat în colaborare cu Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Prahova şi Muzeul Județean de Istorie şi Arheologie Prahova, au participat 90 de elevi ai Colegiului Național "Nichita Stănescu" din Ploieşti.

 

Read more: #Centenar. Reprezentanții Poliției Prahova le-au vorbit elevilor despre Unire, istoricul...