Actual

Actual

depozitComisarii Gărzii Financiare au început, astăzi, un control de amploare în depozitul „Frigoriferul” din Ploieşti, cel mai mare depozit en gros de alimente din judeţul Prahova.

Toţi comisarii de la Garda Financiară Prahova participă la controalele de la Frigoriferul, depozit în care funcţionează peste 20 de firme en gros, cu câte patru sau cinci puncte de lucru fiecare.

Prima zi a controalelor arată că evaziunea fiscală este un lucru cât se poate de obişnuit în acest depozit: peste o sută de tone de alimente au fost confiscate, pe motiv că firmele care le comercializau nu au putut prezenta documente de provenienţă a mărfii.

Concret, comisarii de la Garda Financiară au confiscat 26 tone carne de pui, 46 de tone de cartofi, 40 de tone de carne şi preparate din carne, 1 677 litri de ulei, 520 kilograme de peşte, dar şi cantităţi mai mici de legume, fructe şi bere.

Garda Financiară a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 60 000 de lei noi şi a confiscat suma de 3 400 de lei, bani care au fost găsiţi la firmele controlate, dar care nu fuseseră bătuţi pe casele de marcat.

Acesta este bilanţul verificărilor, în condiţiile în care comisarii Gărzii Financiar au finalizat controalele la şase din cele 26 de firme care funcţionează în depozitul „Frigoriferul”. Controalele la acest depozit vor continua şi zilele următoare.

Actual

cinema_3dMâine după amiază va fi inaugurat primul cinematograf  3D din Prahova. Cinematograful este situat în incinta actualului cinema „Patria” din centrul Ploieştiului, are 50 de fotolii şi un ecran de 12 metri pătraţi. Lucrările de amenajare a cinematografului 3D au fost începute anul acesta, iar fondurile au fost alocate din bugetul Regiei Autonome România Film.

La inaugurarea de mâine şi-au anunţat prezenţa ministrul Culturii şi Cultelor, Kelemen Hunor şi prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre.

Actual

isoverCa urmare a articolului intitulat „După poluarea cu benzen şi azot, suspiciune de poluare cu fenol şi aldehide la Ploieşti”, publicat la data de 23.02.2011 de către Ziarul Actualitatea Prahoveană, dorim să venim în întâmpinarea celor relatate cu o serie de precizări:

 În seara zilei de vineri, 18.02.2011, la una din liniile de producţie ale fabricii de vată bazaltică Isover Ploieşti, a avut loc un incident tehnic soldat cu scoaterea din funcţiune a pompei de recirculare a apei în turnul de spălare a gazelor arse evacuate. Defecţiunea a fost remediată cu promptitudine, pompa şi implicit instalaţia de tratare a gazelor arse fiind pe deplin operaţionale sâmbătă, 19.02.2011.

Acest incident nu a fost de natură să provoace un accident ecologic, respectiv să deterioreze sau să distrugă ecosistemul natural şi antropic. Eliminarea în atmosferă a noxelor cu conţinut de fenol şi formaldehidă a fost permanent menţinută la un nivel inferior celui prevăzut în autorizaţia de mediu a societăţii.

Măsurătorile efectuate de o companie specializată, independentă şi abilitată conform dispoziţiilor legale, au demonstrat că defectarea acelei pompe nu a condus la creşterea concentraţiilor de fenol sau formaldehidă în gazele evacuate. Concentraţia de formaldehidă nu a depăşit 50% din valoarea limită admisă de lege, iar cea de fenol a fost de aproximativ 700 de ori mai scăzută decât maximul admis.

Dorim să subliniem cu toată fermitatea că niciun moment, pe toată durata remedierii defecţiunii, sănătatea angajaţilor noştri sau cea a cetăţenilor din vecinătate nu a fost pusă în pericol.

Dorim să asigurăm publicul că am tratat şi tratăm situaţia cu toată responsabilitatea necesară şi, în acelaşi timp, că problemele de protecţie a mediului înconjurător, siguranţa angajaţilor noştri şi a cetăţenilor în general constituie o preocupare constantă şi majoră a companiei, respectiv o parte integrantă a misiunii noastre.

Conducerea fabricii de vată bazaltică Isover Ploieşti

Actual

montanMii de turişti au ales să petreacă începutul primăverii la munte, pe pârtiile de schi şi snowboard. Iubitorii sporturilor de iarnă au şi motive să aleagă muntele, pentru că, în primul week-end al acestei primăveri stratul de zăpadă de pe pârtii a depăşit jumătate de metru iar, pe alocuri, a atins 70 de centimetri.

La Sinaia
sunt deschise pentru turişti pârtiile de mare altitudine Valea Dorului, Valea Soarelui şi Lăptici, situate la 2 000 de metri în Masivul Bucegi. Tot la Sinaiase schiază de asemenea pe pârtiile Drum de Vară şi Carp, pârtii care iarna aceasta au fost mai mult impracticabile din cauza stratului inconsistent de zăpadă. Peste o mie de turişti se aflau sâmbătă pe pârtia Kalinderu din Buşteni, acolo unde stratul de zăpadă atinge 70 de centimetri grosime. Administratorul pârtiei Kalinderu, Ion Vasilescu, a afirmat că pârtia de la Buşteni va fi practicabilă cel puţin până la începutul lunii aprilie.

În staţiunea Azuga pârtiile oferă condiţii foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă şi aproximativ o mie de turişti au schiat, sâmbătă, pe aceste pârtii.

Săptămâna viitoare, pe pârtia Sorica din Azuga se vor desfăşura Campionatele Naţionale de Schi Alpin pentru seniori şi juniori, la care participă cei mai buni schiori din ţară, la aceste competiţii fiind aşteptaţi o sută de sportivi. O primă etapă a acestor campionate s-a desfăşurat, tot la Azuga, săptămâna trecută.

Actual

foto_suspectAutorii furtului sumei de un milion de euro, considerat de unii jaful secolului, nu încetează să şocheze opinia publică. După ce primul suspect arestat în acest caz a mărturisit că habar nu are câţi bani a furat şi nici valoarea acestora, complicele său, care în urmă cu două zile s-a predat la poliţie, le-a spus anchetatorilor, în cursul audierilor, că la scurt timp după ce a furat milionul de euro a plecat în Italia având asupra lui 30 000 de euro.

După ce a cheltuit aceşti bani, suspectul Ionuţ Adrian Lazăr a luat decizia de a reveni în România, fiind conştient că, mai devreme sau mai târziu, va fi prins. Poliţiştii nu ştiu deocamdată, unde este restul de bani din milionul furat, însă fac cercetări în baza declaraţiilor date de Ionuţ Adrian Lazăr în cursul audierilor. Al doilea suspect în cazul furtului sumei de un milion de euro dintr-o casă nelocuită din Bariera Bucureşti din Ploieşti s-a predat joi la postul de poliţie din Valea Călugărească.

El fost dus în arestul IPJ Prahova, în baza unui mandat de arestare emis în lipsă pe numele său de către magistraţii de la Judecătoria Ploieşti.

Până acum, şase persoane au fost arestate în acest caz. Doi dintre cei arestaţi sunt suspectaţi că ar fi autorii furtului, iar ceilalţi patru au fost încarceraţi pentru că i-au tâlhărit pe cei doi tineri care au furat milionul de euro. De asemenea, pe numele altor trei suspecţi au fost emise mandate de arestare în lispă, cei trei fiind acuzaţi că i-au tâlhărit pe cei doi autori ai furtului. La jumătatea lunii ianuarie o femeie în vârstă de 60 de ani din Ploieşti a reclamat că, dintr-un imobil nelocuit situat la marginea oraşului i-a fost furată suma de un milion de euro, bani pe care îi avea în urma vânzării unor terenuri în urmă cu trei ani.

La scurt timp de la reclamaţie, poliţiştii l-au prins pe unul dintre suspecţi, un adolescent analfabet din Valea Călugărească. Tânărul ascunsese o parte din bani în pereţii casei în care locuia împreună cu mama şi cu fraţii săi. Primul suspect arestat în acest caz, un adolescent de 16 ani din Rachieri, le-a spus anchetatorilor că nici el, nici complicele său, Lazăr Adrian, nu ştiau de existenţa banilor în momentul în care au intrat în casa nelocuită unde au găsit geamantanul cu un milion de euro.

Până acum poliţiştii au reuşit să recupereze, în bani şi bunuri, mai puţin de 200 000 de euro din suma furată.
Actual

euroLazăr Ionuţ Adrian, al doilea suspect în cazul furtului sumei de un milion de euro dintr-o casă nelocuită situată în Bariera Bucureşti din Ploieşti, s-a predate ieri la postul de poliţie Valea Călugărească.
De două zile, poliţiştii aveau indicii că tânărul se întorsese în comuna natală, însă acesta nu fusese depistat.
După ce s-a predat, tânărul a fost încarcerat în arestul IPJ Prahova, întrucât pe numele său exista un mandat de arestare emis în lipsă.

În momentul în care s-a prezentat la poliţie, Ionuţ Adrian Lazăr nu avea asupra lui nicio sumă de bani.
Ionuţ Adrian Lazăr este a şasea persoană care ajunge în arest în ancheta privind furtul unui million de euro. În total, instanţa a emis mandate de arestare pe numele a nouă persoane. Doi dintre cei arestaţi sunt consideraţi principalii suspecţi de comiterea furtului. Ceilalţi patru arestaţi, dar şi cei trei pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în lipsă fiind acuzaţi că i-au tâlhărit pe cei doi tineri care au furat milionul de euro.

La jumătatea lunii ianuarie o femeie în vârstă de 60 de ani din Ploieşti a reclamat că, dintr-un imobil nelocuit situat la marginea oraşului i-a fost furată suma de un milion de euro, bani pe care îi avea în urma vânzării unor terenuri în urmă cu trei ani.

La scurt timp de la reclamaţie, poliţiştii l-au prins pe unul dintre suspecţi, un adolescent analfabet din Valea Călugărească. Tânărul ascunsese o parte din bani în pereţii casei în care locuia împreună cu mama şi cu fraţii săi.
Cel de-al doilea suspect, Ionuţ Adrian Lazăr, a fugit în Italia, conform informaţiilor furnizate de Poliţia Prahova şi era dat în urmărire generală.

Conform anchetatorilor, cei doi nu ştiau de existenţa banilor în momentul în care au intrat în casa nelocuită unde au găsit geamantanul cu un milion de euro.
Până acum poliţiştii au reuşit să recupereze, în bani şi bunuri, aproximativ 200 000 de euro din suma furată.

Actual

catuse01Un bărbat din Poseşti a fost reţinut de poliţişti şi este anchetat pentru că, timp de patru ani, şi-a violat fiica. Abominabila faptă a ieşit la iveală după ce, în urmă cu două zile, o persoană care a refuzat să-şi decline identitatea a reclamat la Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova că o fata, care acum are 14 ani, este supusă în mod constat, de mai multă vreme, abuzului sexual de către tatăl său.

Fata a fost supusă unei expertize medico-legale, care a arătat că, într-adevăr, a întreţinut raporturi sexuale. Tânăra a declarat poliţiştilor că tragedia pe care o trăieşte a început în urmă cu patru ani, la scurt timp după ce aceasta a împlinit zece ani, atunci când tatăl sau a violat-o pentru prima dată.

Bărbatul, care are 37 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore şi în cursul zilei de vineri va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzaţiile de viol şi incest.

Actual

carcotasiiEmisiunea Cronica Cârcotaşilor difuzată de postul Prima TV, producţie realizată şi supervizată de Şerban Huidu, revine pe micile ecrane începând cu data de 9 martie. Mediafax şi Hotnews notează că, alături de personajele consacrate din cadrul emisiunii, ediţia de primăvară va primi în rândurile sale şi un nou personaj „surpriză”.

Actual

miting2Aproape două sute de sindicalişti au pichetat astăzi Palatul Administrativ din centrul Ploieştiului, unde îşi are sediul Prefectura Prahova. Angajaţi din sistemul sanitar, din învăţământ, dar şi de la Dalkia, Termoelectrica şi alte instituţii publice au cerut demisia guvernului şi au scandat „Jos Guvernul Boc!”, „Jos Băsescu!” şi „Ruşine!”.

Protestatarii, veniţi din Ploieşti dar şi din afara judeţului şi-au exprimat nemulţumirea faţă de asumarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, dar şi faţă legea educaţiei şi faţă de propunerile Ministerului Sănătăţii privind comasarea sau reprofilarea unor spitale din judeţul Prahova.
Zeci de jandarmi au fost mobilizaţi pentru a preveni eventualele incidente violente, însă nu a fost cazul ca aceştia să intervină.

La ora la care în faţa  Palatului Administrativ începea pichetarea sindicaliştilor, în sediul Prefecturii, prefectul Adrian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi viceprimarul municipiului Ploieşti Cristian Dumitru sărbătoreau, alături de o delegaţie a ambasadei Bulgariei, ziua naţională a ţării vecine.

La finalul discuţiilor, delegaţia a fost condusă în afara Palatului Administrativ pe una dintre ieşirile laterale şi nu pe cea principală, unde se desfăşura protestul sindicaliştilor.

Actual

leonard_dorofteiUn angajat al barului pe care Leonard Dodoftei îl deţine în centrul Ploieştiului l-a reclamat pe fostul campion mondial la poliţie, susţinând că Doroftei l-a bătut în urma unei dispute verbale. La rândul său, în aceeaşi zi Doroftei a depus la Poliţia Ploieşti o sesizare în care îl acuza pe angajatul său de furt.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, angajat al barului pe care Leonard Doroftei îl deţine în Ploieşti, l-a reclamat pe fostul pugilist la poliţie, acuzându-l de lovire.

În reclamaţia depusă la Poliţia municipiului Ploieşti pe data de 1 martie, tânărul, angajat de Doroftei ca barman, arată că a avut o dispută verbală cu patronul barului în care lucrează, după ce Doroftei l-a văzut vânzând unele produse pe care nu le-a înregistrat pe casa de marcat, Leonard Doroftei acuzându-l pe tânăr de furt.

Disputa a degenerat, iar în final Doroftei l-ar fi lovit pe tânăr, se arată în reclamaţia depusă de barman la poliţie.
În ziua în care era reclamat de către barmanul pe care îl angajase, Leonard Doroftei depunea, la rândul său, tot la Poliţia Ploieşti o reclamaţie în care îl acuză pe barmanul respectiv de furt.

Actual

gripaGripa face ravagii în judeţul Prahova, care se află în topul judeţelor afectate de gripă. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova afirmă că, la nivelul judeţului suntem aproape de limita de sus a aşteptărilor în ceea ce priveşte gripa, dar nu am atins pragul de alertă. Numai în ultima săptămână în Prahova au fost confirmate zece noi cazuri de gripă, bolnavii fiind infectaţi fie cu AH1N1, fie cu virusul gripal B.

De la începutul anului şi până acum, doi prahoveni au fost ucişi de AH1N1. Este vorba despre o femeie gravidă în şapte luni şi de un bărbat de peste 60 de ani, care pare a fi avut o sănătate de fier, din moment ce în ultimii ani nu se prezentase deloc la medicul de familie.

Joomla SEF URLs by Artio