Actual

Actual

spitalulNici un spital din judeţul Prahova nu va fi reprofilat în azil de bătrâni, iar între spitalele din judeţ nu va exista nicio comasare. După săptămâni întregi de discuţii, proteste şi iar discuţii, autorităţile locale din judeţ au decis să nu fie de acord cu propunerile Ministerului Sănătăţii privind reprofilarea a patru spitale în cămine de bătrâni şi comasarea altor unităţi sanitare. Primăriile au trimis deciziilelor în acest sens Prefecturii Prahova, instituţie care, la rândul său, va transmite mesajul Ministerului Sănătăţii.

Consiliul Judeţean Prahova, care iniţial anunţase că este de acord cu comasarea Spitalului de Pediatrie cu Maternitatea din Ploieşti, s-a răzgândit în această privinţă. Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a afirmat astăzi, la finalul unei şedinţe publice privind soarta spitalelor, că o simulare făcută la nivelul CJ a arătat că, prin comasare, cheltuielile cu cele două spitale ar fi cu 63 de miliarde de lei vechi mai mari, anual, decât dacă ele îşi păstrează personalitatea juridică.

Ministerul Sănătăţii a propus ca patru spitale din judeţul Prahova să fie transformate în cămine de bătrâni şi alte şase să fie comasate cu alte unităţi sanitare.

Unităţile sanitare propuse de minister pentru reprofilare sunt: Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti, Preventoriul TBC de la Buşteni, Centrul de Sănătate Bălţeşti şi Centrul de Sănătate Urlaţi.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a propus ca, Spitalul de Pediatrie şi Maternitatea Ploieşti să fie comasate cu Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar Spitalul Movila să devină secţie exterioară a Spitalului municipal Schuller din Ploieşti.

Conform propunerilor ministerului, spitalului de psihiatrie Voila urma să devină secţie exterioară a Spitalului Municipal Câmpina, Spitalului de Ortopedie şi Traumatologie Azuga ar fi trebuit comasat cu Spitalul Orăşenesc Sinaia şi Spitalului de Boli Pulmonare Breaza cu cel de Pneumoftiziologie de la Drajna.

Actual

garda_financiaraGarda Financiară a făcut, astăzi, o razie de amploare la Halele Centrale din Ploieşti. La acţiune au participat 46 de comisari de la Garda Financiară Prahova, Garda Financiară Buzău şi de la Comisariatul General al Gărzii Financiare. Aceştia au fost însoţiţi de zeci de poliţişti de la Serviciile de Investigare a Fraudelor din cadrul inspectoratelor de poliţie din Prahova şi Dâmboviţa.

Zeci de magazine care funcţionează în incinta Halelor Centrale din Ploieşti au fost controlate, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.

Conform datelor furnizate de şeful Gărzii Financiare Prahova, comisarul Marin Fătu, în urma controalelor de astăzi comercianţii de la hale au primit amenzi contravenţionale în valoare de 117 500 lei.

De asemenea, comisarii Gărzii Financiare au confiscat 550 de kilograme de carne de pui, 450 kilograme de brânză, 25 de kilograme de cafea şi suma de 14 387 lei, bani care nu fuseseră trecuţi în casele de marcat fiscale.

Două depozite frigorifice în care se află 30 de tone de carne au fost sigilate, întrucât administratorii firmelor care le deţin nu s-au prezentat pentru a face inventarul, iar comisarii de la Garda Financiară presupun că în acele depozite există marfă fără documente de provenienţă.

Activitatea unui magazin a fost suspendată, din cauză că vânzătorii nu utilizau casa de marcat fiscală.

Conform datelor furnizate de Poliţia Prahova, în urma raziilor de astăzi au fost întocmite trei dosare penale pentru evaziune fiscală.
În total, astăzi au fost controlaţi 24 de agenţi economici de la Halele centrale, iar acţiunea de verificare va continua şi mâine, când vor fi controlate documentele altor 12 firme.

Actual

vantu_popaAmbasada Indoneziei la Bucureşti a confirmat ieri, pentru Mediafax, informaţia potrivit căreia formalităţile de extrădare în ceea ce îl priveşte pe fugarul Nicolae Popa sunt pe cale de a fi finalizate. Mai precis, Ministerul Justiţiei Indonezian a încheiat procedurile de extrădare, înaintând actele către preşedinţia acestei ţări, în vederea aprobării, printr-un decret oficial, conform procedurilor juridice ale acestui stat.

"Confirmăm faptul că Ministerul Justiţiei şi Drepturilor Omului al Republicii Indoneziene, în calitatea sa de autoritate centrală în această chestiune, a finalizat dosarul referitor la extrădarea lui Nicolae Popa şi l-a transmis preşedintelui Republicii Indonezia", a precizat ambasada Indoneziei la solicitarea reprezentanţilor agenţiei de ştiri Mediafax.

După ce va fi ratificat de către instituţia prezidenţială indoneziană, actul de extrădare va fi trimis, pe căi diplomatice, către autorităţile statului român, scrie sursa citată.

Nicolae Popa este un personaj cheie în dosarul de acuzare a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Depoziţia acestuia în faţa procurorilor români este una importantă, luându-se în considerare relaţia de prietenie şi colaborare dintre cei doi, atât în cadru instituional – FNI, FNA – cât şi personal, SOV fiind acuzat, printre altele, de favorizarea infractorului, prin susţinerea financiară de care Popa a beneficiat ani de zile din partea lui Vântu.

Pentru aducere aminte, republicăm discuţiile dintre Vântu şi Nicolae Popa. În referatul prin care solicită arestarea preventivă a lui Sorin Ovidiu Vântu, procurorii prezintă o serie de stenograme ale unor convorbiri telefonice, unele purtate chiar de SOV cu Nicolae Popa.

 

Stenograma 1

Popa Nicolae: - Hallo!

Sorin Ovidiu Vântu : - Da, VIOREL.

Popa Nicolae: - Aaa! Da, salut! Ce faci?

Sorin Ovidiu Vântu : - Spune, VIOREL!

Popa Nicolae : - ...

Sorin Ovidiu Vântu : - Alo!

Popa Nicolae : - Alo, da! Stai un pic. Dormeam. Lasă-mă să-mi revin un pic. Ok! Sorin Ovidiu Vântu, întrebare: când mi-ai trimis banii pe care zici că mi i-ai trimis?

Sorin Ovidiu Vântu : - Nu pe care zic. Pe care ţi i-am trimis, bă, băiatule. Deci azi, mâine, conform calendarului, trebuie să-i ai în cont.

Popa Nicolae : - N-au ajuns şi...

Sorin Ovidiu Vântu :- Asta este. Sunt trimişi, am verificat, cel târziu mâine, dacă nu cumva chiar şi astăzi trebuie să-i ai în cont.

Popa Nicolae : - De ce te simt că eşti supărat pe mine?!

Sorin Ovidiu Vântu : - Nu sunt supărat, băi. Sunt f... în toate părţile, am un milion de treburi, sunt bombardat cu cerinţe de bani din 7.000 de direcţii. E o criză uriaşă aici, nu sunt supărat, sunt întins în toate direcţiile, asta este tot, am şi alte treburi, nu sunt numai la dispoziţia ta. Nu pot să stau...eu sunt cu 7.000 de oameni pe cap şi tu îmi dai 5.000 de telefoane pe oră. Băi, VIO, ce-i cu tine, te-ai tâmpit? Ce-i cu tine?

Popa Nicolae: - Nu m-am tâmpit, dar înţelege că mi-e greu şi mie.

Sorin Ovidiu Vântu : - Bă, sunt de acord că ţi-e greu, dar până una-alta eu te întreţin, punct. Deci nu-mi crea o presiune mai mare decât cele pe care le am.

Popa Nicolae: - Să ştii că dacă strigi la mine, nu rezolvă absolut nimic.

Sorin Ovidiu Vântu : - Sunt nervos!

Popa Nicolae : - Şi eu pot să fiu nervos. Tu nu ştii cât de nervos pot să fiu şi eu câteodată.

Sorin Ovidiu Vântu - Ei! Distinse Popa Nicolae , ştii ceva? Enervează-te! Banii ţi i-am trimis, azi-mâine trebuie să sosească. Punct.

Popa Nicolae: - Auzi?

Sorin Ovidiu Vântu : - Te rog

Popa Nicolae: - Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd.

Sorin Ovidiu Vântu : - Poftim?

Popa Nicolae: - Eu te iubesc, mă. Când mi-ai zis distinse Popa Nicolae, m-ai făcut să râd. Sorin Ovidiu Vântu, te iubesc, tu nu ştii cât de mult te iubesc eu pe tine. Eşti aşa de tâmpit şi de... Ce dracului! Hai, mă...

Sorin Ovidiu Vântu : - Deci am grijă. Şi ceea ce spun că fac, aia şi fac.

Popa Nicolae : - Alo!

Sorin Ovidiu Vântu : - Nu mai pune chestiuni suplimentare. Băi, tu habar n-ai ce este aici. Şi în ce situaţie reală sunt.

Popa Nicolae : - Vrei să-ţi răspund cu asemenea? Tu habar n-ai ce este aici şi habar n-ai...

Sorin Ovidiu Vântu : - Ştii ceva? Îţi dau cuvântul meu că aş prefera să stai să-ţi f... tu capul aici, să mă întreţii pe mine acolo.

Popa Nicolae : - Dumnezeule, dar ştii că aş vrea să se poată întâmpla chestia asta? Aş vrea!

Sorin Ovidiu Vântu : - Bine. VIOREL, hai că suntem prea nervoşi.

Popa Nicolae : - Alo! Alo!

Sorin Ovidiu Vântu : - VIOREL, m-auzi?

Popa Nicolae: - Da, te aud.

Sorin Ovidiu Vântu : - Am un milion... Am şi alte treburi, ţi i-am trimis, bagă la cap să-ţi vină. O să chem şi pe frate-tu să-i dau şi pentru părinţii tăi. Gata! Nu mă mai f... la cap. Pa!

Popa Nicolae : - Bine, mă, nu te mai f... la cap. Te pup!

Sorin Ovidiu Vântu : - Pa!

Popa Nicolae : - Te iubesc! Alo?

Sorin Ovidiu Vântu : - Da, măi.

Popa Nicolae : - Pa!

Sorin Ovidiu Vântu : - Poftim? Alo?

Popa Nicolae : - Păi mi-ai închis sau nu mi-ai închis?

Sorin Ovidiu Vântu : - Păi nu ţi-am închis. Spune!

Popa Nicolae : - Păi ce să spun? Mi-ai zis să închidem? Hai, aştept să închizi. Închide tu!

Sorin Ovidiu Vântu : - Bine, VIOREL, te sărut, pa!

Popa Nicolae: - Pa



Stenograma 2

Popa Nicolae :- Alo?

Sorin Ovidiu Vântu:- Salut.

Popa Nicolae- Salut.

Sorin Ovidiu Vântu:- Scuză-mă tati... Sunt locuri, ţi-am spus, de unde nu pot vorbi din diverse considerente.

Popa Nicolae:- Da mi se pare normal, nu trebuie să te scuzi.

Sorin Ovidiu Vântu :- Da, golănaş mic. Spune, bătrâne.

Popa Nicolae: - Da... Păi, Sorin, în primul rând am aflat cum îl cheamă pe ăla,care acuma se duce pe la ai mei, a fost deja de două ori...

Sorin Ovidiu Vântu :- Da... Cum îl cheamă?

Popa Nicolae:- COSTEA.

Sorin Ovidiu Vântu :- Da...

Popa Nicolae:- Am şi un număr de mobil pe care l-a lăsat el la ai mei, ca să i-l dea lu' frati-miu, să-l sune frati-miu, dar frati-miu nu vrea să-l sune. Mi se pare normal.

Sorin Ovidiu Vântu :- Am înţeles. OK, să-mi dai un SMS cu numele şi cu telefonul lui.

Popa Nicolae:- OK, OK. Măcar am aflat de el. Ţi-am zis, a fost deja de două

ori... Nu ştiu, e de capul lui... habar nu am.

Sorin Ovidiu Vântu :- Da... Deci să-mi dai un SMS cu telefonul... şi locul de unde este.

Popa Nicolae:- Asta nu ştiu exact. Ţi-am zis, e subcomisar la Poliţia Capitalei. Să-l f.. în gură.

Sorin Ovidiu Vântu :- Păi da, dacă e la Capitală... Eşti sigur că e de la Capitală?

Popa Nicolae:- Ba da... Deci asta ştiu... Numai atâta ştiu. Numai numele şi

numărul ăsta de telefon.

Sorin Ovidiu Vântu :- OK. Mi-l dai pe...

Popa Nicolae:- Îţi dau SMS.

Sorin Ovidiu Vântu :- ... pe SMS, da.

Popa Nicolae:- Zi-mi şi mie de fii-mea. Ştii ceva, cum este?

Sorin Ovidiu Vântu :- Bătrânelule, ţi-am mai spus. E doar pe iarbă, nu e pe altceva...

Popa Nicolae:- Îhî...

Sorin Ovidiu Vântu :- Anturajul este prost, GIGELU cu care este combinată nu are prea mare afecţiune pentru ea, e o prietenă de-a lui printre multe altele. GIGELU are 31 de ani... ăăă... soluţia pe care o recomand văzând despre ce... şi o tapează de bani. Soluţia pe care... Ăla nu lucrează nicăieri. Soluţia pe care o am vizajez eu, prietene, este să nu-i mai dai nici 5 bani. De ce-ţi sugerez soluţia asta? Exact aceeaşi problemă am avut-o eu cu IOANA şi exact asta este soluţia pe care am mers. Nu i-am mai dat 5 bani. Şi după o perioadă de ură, revoltă şi furie, şi-a revenit şi totul este OK. Şi era tot la vârsta asta.

Popa Nicolae:- Am înţeles.

Sorin Ovidiu Vântu :- De aceea, taie-i orice sursă de finanţare. Sugerez să-i ducă maică-sa mâncare, strict de mâncare, şi să-i lase bani foarte, foarte puţini, cât să aibă pentru ţigări. Deci nu-i mai da bani. Marea

problemă a fiică-tii, s-a obişnuit cu bani mulţi, toacă bani mulţi, a ajuns să-şi plătească propria ei curte, şi de aici tot derapajul. Nedându-i bani,

o obligi să se angajeze, cum s-a angajat fiică-mea la LONDRA. Că nu i-am mai dat eu bani, şi s-a angajat. Şi-a găsit un serviciu şi a început să muncească. Când a început să muncească şi să câştige banii ei,

brusc a devenit foarte cumpătată cu aceşti bani.

Popa Nicolae:- Na... bine... Ea munceşte. Înţeleg acuma că s-a înscris la altă facultate, să înceapă altă facultate. Ar fi pe un drum.

Sorin Ovidiu Vântu :- Ă... să muncească să-şi plătească. Nu-i mai da bani. Toată povestea ei vine de la bani.

Popa Nicolae:- Extra bani nici n-am de unde, şi oricum hotărâsem să nu-i mai dau...

Sorin Ovidiu Vântu :- E, las-o în p.. mea, că i-ai dat zeci de mii, sute de mii... Lasă-mă dracului în pace. am aflat mai multe. Deci, nu-i mai da bani. Las-o să trăiască dintr-o leafă, şi-ţi garantez că în 6 luni de zile povestea asta va fi un vis urât. Mai departe.

Popa Nicolae:- Păi, na, mă... cu ăsta... acum ajungem la partea cu banii. Generalul…, ai mei...

Sorin Ovidiu Vântu :- Da. Deci ai tăi, când vrei să vină?

Popa Nicolae:- Aş fi vrut să ajungă la mine înainte de 12 decembrie, când e ziua lu' taică-miu şi face 80 de ani.

Sorin Ovidiu Vântu :- S-a făcut. Mă ocup. Mai departe.

Popa Nicolae:- Cu generalul... dă semne, e... ţi-am zis, el nu...

Sorin Ovidiu Vântu :- Da măi, trebuia să-mi dai... Băi bătrâne, trebuia să-mi dai nişte scoruri. Zi...

Popa Nicolae:- Ţi-am zis, la el, ce trebuie acuma... trebuie 43 000.

Sorin Ovidiu Vântu :- Am înţeles. Ţi-ai fixat care e suma lunară, după aia, de care ai nevoie?

Popa Nicolae:- O... suma anuală, Sorin... m-am gândit că un 200 000 ar acoperi inclusiv generalul, salariul lui lunar... anual.

Sorin Ovidiu Vântu :- Te referi la suma anuală, da?

Popa Nicolae:- Da, da, da.

Sorin Ovidiu Vântu :- S-a făcut. Deal.

Popa Nicolae:- Preferabil de primit întodeauna cam în perioada asta, ca să fie şi înainte de sărbători, să nu stau de sărbători să aştept.Sorin Ovidiu Vântu :- Bine, s-a făcut

Popa Nicolae:- Cam astea.

Sorin Ovidiu Vântu :- Bine, golănaş mic. Hai, te sărută Sorin, golane, şi încep să iau măsuri pentru toate alea.

Popa Nicolae:- OK, s-a făcut. Mersi mult.

Sorin Ovidiu Vântu :- Bine, banditule. Te pup. Pa.

Popa Nicolae:- Bine, şi eu te pup.

Sorin Ovidiu Vântu :- Pa, pa.

Actual

locuri_de_muncaUNIVERSITATEA PETROL-GAZE        . Administrator financiar       Pl., str. B-dul Bucuresti, nr.39, tel: 0244/573171,            1 loc vacant, condiţii: vechime 7 ani, studii superioare, per determinata, dosarele se depun pana pe 10.03.2011


SC RANT SRL  Agent vanzari Filipestii de Targ, str. M.Kogalniceanu, nr.741, tel: 0244/389739,  un loc vacant  pt Filipestii de Targ, vechime 3 ani, studii medii, per determinata


SC ISTAPANIF MAYA SRL      Brutar Pl., Sos. Vestului, nr.9, incinta B-C7 si C10, tel: 0733357978,         2 locuri de muncă vacante,          vechime 1 an,  studii medii,  per nedeterminata

 

SC AFFINITY IMPEX SRL                Calcator  Plopeni, str. Republicii, nr.1, tel: 0244/221406, 0244/221800, fax: 0244/221416, 5 locuri de muncă vacante, experienta,  per nedeterminata, masa + transport gratuit


SC ANAIR STYLE SRLCalcator Ploieşti, str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.348 (zona Podu Inalt), tel: 0720228810     2 posturi vacante, vechime 6 luni, minime, per nedeterminata


CASH CONTROL MANAGEMENT SRL          Calcator  Str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.348 (zona Podu Inalt), tel: 0244/587012, fax: 0344/815779       5 locuri vacante,  perioadă  nedeterminata


SC ISTAPANIF MAYA SRLCocător, Sos. Vestului, nr.9, incinta B-C7 si C10, tel: 0733357978      3 locuri vacante,            vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

 

CASH CONTROL MANAGEMENT SRL          Confectioner textile   Pl., str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.348 (zona Podu Inalt), tel: 0244/587012, fax: 0344/815779, 10 locuri vacante, per nedeterminata


SC AFFINITY IMPEX SRL             Confectioner textile          Plopeni, str. Republicii, nr.1, tel: 0244/221406, 0244/221800, fax: 0244/221416       5 locuri de muncă, experientă,  per nedeterminata, masa + transport gratuit


MODEXIM SCM    Confectioner textile        Pl., str. G-ral Traian Mosoiu, nr.1, tel: 0244/595589, fax: 0244/514433            6 locuri vacante,  vechime 1 an, scoala generala/profesionala, experienta in domeniu, per nedeterminata, tichete de masa


SC ANAIR STYLE SRL  Confectioner textile     Pl., str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.348 (zona Podu Inalt), tel: 0720228810            12 locuri de muncă,  vechime 6 luni, minime, per nedeterminata


SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA          Confectioner textile   Pl., Parc Industrial, str. Conului, nr.3, tel/fax: 0372/447901, 0244/406881  7 locuri de muncă vacante, vechime minim 6 luni, studii minim 8 clase, diploma calificare, per determinata


INSTITUTUL DE CERCETARE -DEZVOLTARE PT. VITICULTURA si VINIFICATIE      Consilier juridic            Valea Calugareasca tel: 0244236300          1 loc vacant,  vechime 3 ani,studii superioare, per nedeterminata, data inceput 01.04.2011


SC VERTICAL AMBIENT SRL  Contabil          Pl., Sos. Pl-Targoviste, str. Piramidei, nr.6A, (Parc Industrial Ploiesti), tel/fax: 0244/220422 1 loc vacant,  vechime in domeniu, studii superioare de specialitate financiar contabil, per nedeterminata


SC PLOLAR PROD SRL           Croitor              Mizil, str. M. Bravu, nr.63, tel/fax: 0244/253259  5          locuri vacante,  Mizil, per nedeterminata, tichete de masa, prime lunare


SC PECEF TEHNICA SRL         Instalator incalzire centrala si gaze  Pl. str.Curcubeului nr. 1A tel: 0244/594815 2 locuri de muncă,  per determinata 1 luna,vechime 2 ani,studii medii


SC DALKIA TERMO PRAHOVA SRL  Inginer energetician   ,  Pl., str. Valeni, nr.1-3, bl.33 IK, tel/fax: 0244/594580, 0244/597767  5 locuri vacante: 1 Ploiesti, 4 Brazi, studii superioare, per nedeterminata


SC PETROSTAR SA, Inginer mecanic, Pl., str. B-dul Bucuresti, nr.37         1 loc vacant, experienta in proiectare - avantaj, studii superioare de specialitate, lb engleza, program Autocad, per nedeterminata

SC VERTICAL AMBIENT SRL, Inginer proiectant      Pl., Sos. Pl-Targoviste, str. Piramidei, (Parc Industrial Ploiesti), nr.6A, tel/fax: 0244/220422  1 an vechime in domeniu, studii superioare in domeniul ind mobila, per nedeterminata


KAUFLAND ROMANIA SC     Lucrator comercial    Sos. Ploiesti-Targoviste, Parc Industrial Vest, tel: 0372/090503, fax: 0372/090509       3 locuri vacante, vechime 6 luni, studii medii, per determinata, tichete de masa


METRO CASH & CARRY SRLLucrator comercial    Pl., DN 1, Km 6, tel: 0244/402160, 0244/402178, fax: 0244/597696  4 locuri vacante,  vechime 6 luni, studii min 10 clase, experienta in comert, per determinata


SC PROVIDENT FINANCIAL ROMANIA IFN SA        Manager clienti           Bucuresti, str. Calea Serban Voda, nr.133, tel/fax: 021/3122266, 021/3122299            1 loc vacant  vechime 3 ani, studii superioare, experienta in vanzari, permis conducere, per nedeterminata


SC GAZPET INSTAL SRL         Masinist (ifronist)       Pl., str. Fluturilor, nr.34, tel: 0244/435005, 0726757624     1 loc vacant, vechime 3 ani, studii de specialitate, per determinata


SC ISTAPANIF MAYA SRL,  Modelatori (panificatie)           Pl., Sos. Vestului, nr.9, incinta B-C7 si C10, tel: 0733357978    3 locuri vacante, vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata


SC ROMCAP CONDENSATORI SRL   Montator aparatura electrica           Negoiesti - Brazi, str. Piatra Craiului, nr.7, tel: 0244/434256        15        studii medii, per determinata


SC PLOLAR PROD SRL           Muncitor necalificat in ind textilelor            Mizil, str. M. Bravu, nr.63, tel/fax: 0244/253259  5 locuri vacante,  inclusiv pentru sectia croit si sectia calcat, per nedeterminata, tichete de masa, prime


CASH CONTROL MANAGEMENT SRL          Muncitor necalificat in ind textilelor            Pl., str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.348 (zona Podu Inalt), tel: 0244/587012, fax: 0344/815779       10 posturi vacante, per nedeterminata


SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA          Muncitor necalificat in ind textilelor            Pl., Parc Industrial, str. Conului, nr.3, tel/fax: 0372/447901, 0244/406881  5 locuri vacante,  studii minim 8 clase, abilitati de lucru la masina de cusut, per determinata


SC DALKIA TERMO PRAHOVA SRL  Responsabil juridic     Pl., str. Valeni, nr.1-3, bl.33 IK, tel/fax: 0244/594580, 0244/597767  1 loc vacant,  Brazi, studii superioare, per nedeterminata


KAUFLAND SC            Stivuitorist      Sos. Ploiesti-Targoviste, Parc Industrial Vest, tel: 0372/090503, fax: 0372/090509  15 locuri vacante,  studii minim 8 clase, autorizatie ISCIR, tichete de masa


SC COIFER IMPEX SRL           Sudor   Bucuresti,str.Jiului nr.67 tel:0374109860     2 locuri vacante,  Valeni, vechime 3 ani, cunostinte tehnice, per determinata 1 luna


SC ISTAPANIF MAYA SRL      Sofer autoturisme si camionete        Pl., Sos. Vestului, nr.9, incinta B-C7 si C10, tel: 0733357978    2 locuri vacante,  vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata


SC ANAIR STYLE SRLTaietor textile Pl., str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr.348 (zona Podu Inalt), tel: 0720228810    1 loc vacant,  vechime 2 ani, studii minime, per nedeterminata


SC DALKIA TERMO PRAHOVA SRL  Tehnician energetician/electrician   Pl., str. Valeni, nr.1-3, bl.33 IK, tel/fax: 0244/594580, 0244/597767  1 loc vacant.  Ploiesti, studii tehnice, per nedetermintata


SC PIUSIS SRLVanzator         Pl., str. M. Bravu nr. 239, tel/fax:0721237640         2 locuri vacante, vechime 3 ani, liceu,per nedeterminata


SC RANT SRL  Vanzator         Filipestii de Targ, str. M.Kogalniceanu, nr.741, tel: 0244/389739  1 loc vacant,  Ploiesti, vechime 3 ani, studii medii, per determinata


SC MIRALIS IMPEX SRL         Vanzator         Pl., str. Aleea Profesorilor, nr.7, tel: 0723374096    2 locuri vacante Com. Cerasu, vechime , studii medii, per nedeterminata

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRL agent comercial Maneciu, Str: Maneciu, nr:91, bl:, ap:, Tel:295120

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRL brand manager Valenii de Munte, Str: Cimislia, nr:38-40, Tel:282328 SC TANEX SRL controlor calitate Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, bl:, ap:, Tel:0244/281682

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRLinginer electrotehnist Valenii de Munte, Str: Cimislia, nr:38-40,Tel:282328 

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRL  inginer mecanic Valenii de Munte, Str: Cimislia, nr:38-40,Tel:282328

SC APASCO instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze Maneciu, Str: Maneciu, nr:283, bl:, ap:, Tel:295440

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRL maistru electromecanic Valenii de Munte, Str: Cimislia, nr:38-40, Tel:282328

SC BOGIRI TOUR SRL masinist la masini mobile pentru transporturi interioare Homoriciu, Str: Homoriciu, nr:275 B, Tel:0244293103

SC TANEX SRLmodelier confectii Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79,  Tel:0244/281682

SC PIETTA GLASS WORKING SRL  munc.necal.la amb.prod.solide si semisolide

Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, Tel:0244/280959

SC TANEX SRL muncitor necalificat in industria confectiilor Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, Tel:0244/281682

SC TANEX SRL  operator confect.ind.imbracaminte-tesaturi,tricot.,mat.sintetice Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, Tel:0244/281682

SC TANEX SRL sef formatie industria confectiilor imbracaminte Valenii de Munte, Str: Berevoesti, nr:77-79, Tel:0244/281682

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRL sef schimb Valenii de Munte, Str: Cimislia, nr:38-40, Tel:282328

SC MOBICORD IMPEX SRL tehnician in industria confectiilor si tricotajelor Valenii de Munte, Str: Cimislia, nr:38-40, Tel:282328

       asistent medical PR. medicina generala      Busteni, str:Bd. Libertatii, nr:151, Tel/Fax:0244320316, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   1 loc vacant,   vechime in domeniu 5 ani, scoala postliceala, grad principal, perioada determinata, inscrieri la concurs pana in data de 02.03.2011, concurs in data de 07.03.2011 ora 10.00

  asistent medical medicina generala Busteni, str:Bd. Libertatii, nr:151, Tel/Fax:0244320316, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.    1 loc vacant, vechime in domeniu 6 luni, scoala postliceala, perioada determinata, inscrieri la concurs pana in data de 02.03.2011, concurs in data de 07.03.2011 ora 10.00

SC CIPATONI PROD SRL        brutar  Comarnic, str:Poiana, nr:141, Tel;0244361549        1 loc vacant, vechime in domeniu 5 ani, perioada nedeterminata

  casier-incasator       Campina, str:Castanilor, nr;4, Tel:0244337931, Fax:0244336491, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., Persoana de contact:Postolache Maria Mihaela, Punct de lucru:Filipestii de Padure       1 loc vacant, vechime in domeniu 3 ani, liceu cu diploma de bacalaureat, perioada nedeterminata, cazier judiciar

SC ADYIMPEX PRELMET SRL            frezor  Campina, str:Orizontului, nr:2Bis, Tel:0244376244;0722377568, Persoana de contact: Luncasu Adrian           1 loc vacant, vechime in domeniu 10 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata

          muncitor necalificat   Baicoi, str:Oltului, nr:113, Tel:0244268631, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.            1 loc vacant, studii medii, perioada nedeterminata, tichete de masa

SC ADYIMPEX PRELMET SRL            operator CNC Campina, str:Orizontului, nr:2Bis, Tel:0244376244;0722377568, Persoana de contact: Luncasu Adrian           2 locuri vacante,        vechime in domeniu 2 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata

SC ADYIMPEX PRELMET SRL            rectificator     Campina, str:Orizontului, nr:2Bis, Tel:0244376244;0722377568, Persoana de contact: Luncasu Adrian           1 loc vacant,   vechime in domeniu 10 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata

SC GERULA COM SRL            spalator autovehicule            Poiana Campina, str:Pietris, nr:912A, Tel:0244351420            1 loc vacant,   vechime in domeniu 6 luni, studii medii, perioada nedeterminata

SC ADYIMPEX PRELMET SRL            strungar          Campina, str:Orizontului, nr:2Bis, Tel:0244376244;0722377568, Persoana de contact: Luncasu Adrian           2 locuri vacante         vechime in domeniu 10 ani, scoala profesionala, perioada nedeterminata

SC CISCOM SERV SRL           sofer taxi        Campina, str:Bd. Carol I, nr:63, bl:23F, et.4, ap:12, Tel:0724652412, Persoana de contact:Ciochina Mihaela        1 loc vacant,   vechime in domeniu 2 ani, studii medii, atestat taxi, perioada nedeterminata

          sofer    Baicoi, str:Oltului, nr:113, Tel:0244268631, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.              1 loc vacant,             studii medii, perioada nedeterminata, tichete de masa

SC POLIMERI EST TRANS SRL           sofer tir           Floresti, D.J.Baicoi-Moreni, Tel:0244362055           1            vechime in domeniu 5 ani, atestat marfa, perioada nedeterminata

SC TRANS WORLD FREIGHT SRL      sofer tir+cisterna       Cornu, DN1-KM95+100, Tel:0742102544,    1 loc vacant, vechime in domeniu 3 ani, atestat ADR, perioada nedeterminata

          vanzator          Baicoi, str:Oltului, nr:113, Tel:0244268631, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.,           1 loc vacant,   studii medii, perioada nedeterminata, tichete de masa

SC MARKET SRL         vanzator statie PECO Baicoi, DN1, Tel:0244369276, Punct de lucru: CORNU,PH  2 locuri vacante,          perioada nedeterminata

SC GERULA COM SRL,           vulcanizator,   Poiana Campina, str:Pietris, nr:912A, Tel:0244351420       1 loc vacant,            vechime in domeniu 1 an, studii medii, perioada nedeterminata

 

Actual

incendiuIncendiul violent care a izbucnit aseară la parohia Valea Plopului, acolo unde preotul paroh Nicolae Tănase a înfiinţat o asociaţie creştină care oferă casă şi masă pentru peste două sute de asistaţi social, a făcut pagube în valoare de 300 000 de lei, conform estimărilor făcute de pompierii care au participat la stingerea focului. În urma intervenţiei acestora au fost salvate de la distrugere bunuri în valoare de aproximativ 700 000 de lei.

Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului efectul termic al unui coş de fum neizolat corespunzător sau amplasat în apropierea unor materiale combustibile. 
Din fericire, focul nu a ajuns până la imobilele în care sunt adăpostiţi asistaţii social şi nimeni nu a fost rănit.

Actual

garda_financiaraAstăzi, la depozitul „Frigoriferul” din Ploieşti, au continuat verificările începute ieri dimineaţă de către comisarii Gărzii Financiare.

După ce ieri au fost verificate filă cu filă documentele contabile de la şase societăţi comerciale care îşi desfăşurată activitatea în incita acestui depozit, astăzi comisarii verifică, la alte patru firme, dacă marfa existentă în depozite este aceeaşi cu cea trecută în acte.

Ieri, Garda Financiară a demarat o razie de proporţii la depozitul „Frigoriferul”, cel mai mare depozit en gros de alimente din judeţul Prahova.

În urma controalelor de ieri au fost aplicate amenzi în valoare de 60 000 de lei şi au fost confiscate peste o sută de tone de carne, preparate din carne, cartofi, ulei, peşte, legume, fructe şi bere.

Actual

incendiuUn incendiu violent a cuprins, aseară, o clădire care aparţine asociaţiei creştine înfiinţate de preotul paroh Nicolae Tănase în localitatea Valea Plopului, asociaţie care adăposteşte peste 200 de asistaţi social, copii orfani sau abandonaţi de familii şi mame fără adăpost.

Flăcările au distrus o clădire cu un etaj şi mansardă, în care se aflau depozite pentru lemne, bunuri de uz gospodăresc, spaţii de depozitare pentru alimente şi bucătării.

Din fericire, focul nu a ajuns la imobilele în care sunt adăpostiţi sutele de asistaţi social care primesc zi de zi casă şi masă la parohia părintelui Tănase.
Cincizeci de pompieri au intervenit, cu şapte autospeciale, pentru stingerea focului, operaţiunea de lichidare a incendiului durând peste două ore şi jumătate.

Până acum, valoarea pagubelor nu a fost stabilită şi nu se ştie cauza izbucnirii acestui incendiu.
Din primele informaţii, nimeni nu a fost rănit în incendiu.

Actual

depozitComisarii Gărzii Financiare au început, astăzi, un control de amploare în depozitul „Frigoriferul” din Ploieşti, cel mai mare depozit en gros de alimente din judeţul Prahova.

Toţi comisarii de la Garda Financiară Prahova participă la controalele de la Frigoriferul, depozit în care funcţionează peste 20 de firme en gros, cu câte patru sau cinci puncte de lucru fiecare.

Prima zi a controalelor arată că evaziunea fiscală este un lucru cât se poate de obişnuit în acest depozit: peste o sută de tone de alimente au fost confiscate, pe motiv că firmele care le comercializau nu au putut prezenta documente de provenienţă a mărfii.

Concret, comisarii de la Garda Financiară au confiscat 26 tone carne de pui, 46 de tone de cartofi, 40 de tone de carne şi preparate din carne, 1 677 litri de ulei, 520 kilograme de peşte, dar şi cantităţi mai mici de legume, fructe şi bere.

Garda Financiară a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 60 000 de lei noi şi a confiscat suma de 3 400 de lei, bani care au fost găsiţi la firmele controlate, dar care nu fuseseră bătuţi pe casele de marcat.

Acesta este bilanţul verificărilor, în condiţiile în care comisarii Gărzii Financiar au finalizat controalele la şase din cele 26 de firme care funcţionează în depozitul „Frigoriferul”. Controalele la acest depozit vor continua şi zilele următoare.

Actual

cinema_3dMâine după amiază va fi inaugurat primul cinematograf  3D din Prahova. Cinematograful este situat în incinta actualului cinema „Patria” din centrul Ploieştiului, are 50 de fotolii şi un ecran de 12 metri pătraţi. Lucrările de amenajare a cinematografului 3D au fost începute anul acesta, iar fondurile au fost alocate din bugetul Regiei Autonome România Film.

La inaugurarea de mâine şi-au anunţat prezenţa ministrul Culturii şi Cultelor, Kelemen Hunor şi prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre.

Actual

isoverCa urmare a articolului intitulat „După poluarea cu benzen şi azot, suspiciune de poluare cu fenol şi aldehide la Ploieşti”, publicat la data de 23.02.2011 de către Ziarul Actualitatea Prahoveană, dorim să venim în întâmpinarea celor relatate cu o serie de precizări:

 În seara zilei de vineri, 18.02.2011, la una din liniile de producţie ale fabricii de vată bazaltică Isover Ploieşti, a avut loc un incident tehnic soldat cu scoaterea din funcţiune a pompei de recirculare a apei în turnul de spălare a gazelor arse evacuate. Defecţiunea a fost remediată cu promptitudine, pompa şi implicit instalaţia de tratare a gazelor arse fiind pe deplin operaţionale sâmbătă, 19.02.2011.

Acest incident nu a fost de natură să provoace un accident ecologic, respectiv să deterioreze sau să distrugă ecosistemul natural şi antropic. Eliminarea în atmosferă a noxelor cu conţinut de fenol şi formaldehidă a fost permanent menţinută la un nivel inferior celui prevăzut în autorizaţia de mediu a societăţii.

Măsurătorile efectuate de o companie specializată, independentă şi abilitată conform dispoziţiilor legale, au demonstrat că defectarea acelei pompe nu a condus la creşterea concentraţiilor de fenol sau formaldehidă în gazele evacuate. Concentraţia de formaldehidă nu a depăşit 50% din valoarea limită admisă de lege, iar cea de fenol a fost de aproximativ 700 de ori mai scăzută decât maximul admis.

Dorim să subliniem cu toată fermitatea că niciun moment, pe toată durata remedierii defecţiunii, sănătatea angajaţilor noştri sau cea a cetăţenilor din vecinătate nu a fost pusă în pericol.

Dorim să asigurăm publicul că am tratat şi tratăm situaţia cu toată responsabilitatea necesară şi, în acelaşi timp, că problemele de protecţie a mediului înconjurător, siguranţa angajaţilor noştri şi a cetăţenilor în general constituie o preocupare constantă şi majoră a companiei, respectiv o parte integrantă a misiunii noastre.

Conducerea fabricii de vată bazaltică Isover Ploieşti

Actual

montanMii de turişti au ales să petreacă începutul primăverii la munte, pe pârtiile de schi şi snowboard. Iubitorii sporturilor de iarnă au şi motive să aleagă muntele, pentru că, în primul week-end al acestei primăveri stratul de zăpadă de pe pârtii a depăşit jumătate de metru iar, pe alocuri, a atins 70 de centimetri.

La Sinaia
sunt deschise pentru turişti pârtiile de mare altitudine Valea Dorului, Valea Soarelui şi Lăptici, situate la 2 000 de metri în Masivul Bucegi. Tot la Sinaiase schiază de asemenea pe pârtiile Drum de Vară şi Carp, pârtii care iarna aceasta au fost mai mult impracticabile din cauza stratului inconsistent de zăpadă. Peste o mie de turişti se aflau sâmbătă pe pârtia Kalinderu din Buşteni, acolo unde stratul de zăpadă atinge 70 de centimetri grosime. Administratorul pârtiei Kalinderu, Ion Vasilescu, a afirmat că pârtia de la Buşteni va fi practicabilă cel puţin până la începutul lunii aprilie.

În staţiunea Azuga pârtiile oferă condiţii foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă şi aproximativ o mie de turişti au schiat, sâmbătă, pe aceste pârtii.

Săptămâna viitoare, pe pârtia Sorica din Azuga se vor desfăşura Campionatele Naţionale de Schi Alpin pentru seniori şi juniori, la care participă cei mai buni schiori din ţară, la aceste competiţii fiind aşteptaţi o sută de sportivi. O primă etapă a acestor campionate s-a desfăşurat, tot la Azuga, săptămâna trecută.

Joomla SEF URLs by Artio