militar Mort accident robert comaneciConducerea Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc (jud. Buzău) a anunțat, joi dimineață, sesizarea Parchetului Militar Ploiești, în urma unui accident mortal petrecut miercuri seară, aproape de unitatea amintită, în care și-a pierdut viața un tânăr militar din Ploiești, iar alți trei colegi de-ai săi au fost răniți. De asemenea, o comisie numită la nivelul școlii are sarcina de a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

 

Tânărul care a murit în accidentul petrecut miercuri seară, în jurul orei 20.00, în accidentul petrecut aproape de Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc era elev al acestei instituții. "Caporalul clasa a III-a Comăneci V. Robert George era în vârstă de 33 de ani și urma Cursul de formare a subofițerilor pe filieră directă din data de 4.09.2017. Era angajat al MApN din anul 2009. Era necăsătorit și nu avea copii. Conducerea și întregul personal al Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene «Traian Vuia» își exprimă regretul pentru pierderea vieții caporalului clasa a III-a Comăneci V. Robert George și transmit condoleanțe familiei îndoliate", au anunțat reprezentanții unității.

În ceea ce privește accidentul, aceștia au oferit primele detalii oficiale asupra tragediei de miercuri seară: " În urma unui accident rutier petrecut miercuri, 11 iulie, în jurul orei 20, în apropierea Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene «Traian Vuia», un elev al acestei instituții de învățământ militar și-a pierdut viața și alți trei au fost răniți. Cei patru elevi se întorceau din învoire la bordul unui autoturism proprietate personală. Pe drumul de acces către instituția militară, după traversarea căii ferate, la aproximativ 400 metri de poarta de acces, într-o curbă la stânga șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului, toți ocupanții autoturismului au fost răniți, cel mai grav fiind militarul aflat la volan. Personalul unității a solicitat de urgență, prin serviciul 112, intervenția echipajelor UPU SMURD Buzău, care au acordat primul ajutor victimelor. Din păcate, cu toate eforturile depuse de echipajele medicale sosite la fața locului, caporalul clasa a III-a Comăneci V. Robert George, șoferul autoturismului, nu a mai putut fi salvat. Unul dintre ceilalți trei militari, cu multiple traumatisme, a fost preluat, în stare stabilă, de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București. Ceilalți doi militari, răniți mai ușor, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean de Urgență din Buzău, unde sunt internați în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol".

Conducerea unității a anunțat că "a fost sesizat Parchetul Militar Ploiești de pe lângă Tribunalul Militar București, instituție care a dispus ca cercetarea la fața locului să fie executată de către Poliția Rutieră Buzău. Comandantul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene «Traian Vuia» a numit o comisie la nivelul unității care va stabili circumstanțele producerii evenimentului".

Joomla SEF URLs by Artio