“Văile României adună, adesea, în unele locuri, în special pe Valea Prahovei, unde se întâlnesc vinele de apă ale pământului, fântâni pentru un sat întreg”, scria, cu aproape un veac în urmă, fotograful german Kurt Hielsher, care a călătorit 2500 de kilometri printr-o Românie în vreme de reconstrucție, după ce Primul Război Mondial se dezlănțuise “ca o furtună cotropitoare asupra omenirii”.

Kurt Hielscher a semnat, în 1933, primul album publicat vreodată despre România, editat la Leipzig, de F. A. Brockhaus și dedicat Majestății Sale Regelui Carol al II-lea: “România. Natură. Clădiri. Viață populară”. “Pe urma războiului”, spune Octavian Goga în prefața pe care a scris-o pentru vechiul album, “continentul, transformat dintr-o casă mortuară într-o casă de sănătate, se sbuciuma copleșit de teorii și formule, fără să-și găsească locul”. Parte a Bătrânului Continent, România îți încerca, la rându-i, noua identitate. Hielscher a călătorit în toate regiunile României devenite mari, inclusiv în Sudul Basarabiei (Ucraina), Cadrilater (Bulgaria) și în Republica Moldova.

Boinesti

Prahova cu minunile sale, a fost, de asemenea, un moment memorabil pe acest traseu.

Castelul Peleș și mânăstirea din Sinaia se află și ele în selecția fotografului german. Zidită de Spătarul Mihail Cantacuzino în 1695, în urma unui pelerinagiu în locurile sfinte, scrie Kurt Hielsher în explicațiile cadrelor sale, vechea mânăstire Sinaia, alături de care s-a înălțat, în secolul al XIX-lea, o biserică nouă, a fost punctul de plecare în dezvoltarea orașului cu același nume. manastirea SinaiaSimplă comună rurală la început, Sinaia a fost transformată în oraș sub domnia Regelui Carol I, cel dintâiu admirator regal al pitorescului acestor locuri.

Găsit într-o bibliotecă o sută de ani mai târziu, vechiul album a inspirat o echipă de creație, care a pornit chiar de la gândurile adunate într-o notiță introductivă semnată de Kurt Hielscher: “Am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspe în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia sau Țările Nordice. Puturi V PhÎn ajunul călătoriei mele, un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: “De ce să pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta?” Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară! Pe mine, însă, tema mă ispitea. Poate că aparatul meu va ști să descopere frumuseți ascunse. Totuși, din când în când aveam îndoieli. Sufletul acestei țări mi se va deschide oare?”. O sută de ani mai târziu, echipe multidisciplinare de artiști - profesioniști în cinematografie, artă fotografică, design digital, literatură, alături de istorici și documentariști - vor să știe cum s-a schimbat România. Cum s-au transformat, până astăzi, vreme de o sută de ani, locurile și comunitățile care l-au inspirat cândva pe Hielscher?Odaie portret

La inițiativa Fundației “Domeniul Otetelișanu” și beneficiind de co-finanțarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, cei porniți astăzi pe urmele lui Hielsher doresc să descopere o comoară. Printre cei porniți într-o “Călătorie de 100 de ani” se numără regizorul Igor Cobileanski, unul dintre cei mai premiați cineaști care gândesc și crează în România. La lucruRegizorul de origine basarabeană Igor Cobileanski are până acum 74 de selecții în diversele categorii ale celor mai importante festivaluri de film, scurtmetraj sau documentar ale lumii. Cu 74 de selecții în festivaluri internaționale de prestigiu și 16 premii în palmares, Igor Cobileanski este autorul a 18 filme, printre care și serialul „Umbre”, o producție HBO. Face parte din echipă și Cristian Gugu, autorul unei serii remarcabile de documentare, printre care Georgrafie Națională (2003) sau “Brancuși în eternitate” - o producție prezentată în numeroase festivaluri și competiții cinematografice -, sau remarcabile documentare despre personalități emblematice ale României, cum al fi  Constantin Brâncuși sau Regina Maria. Se alătură echipei și Lucian Dobrovicescu, istoric, regizor de film și documentarist. Lucian este absolvent al Academiei de Teatru și Film București. A fost asistent de regie pentru filme precum „Restul e tacere”, marele succes al lui Nae Caranfil, sau ”Coborâm la prima”, în regia lui Tedy Necula. În calitate de istoric, a colaborat cu revista Historia pentru o serie de documentare despre cel de-al Doilea Război Mondial, și a realizat emisiunea radiofonică “În vreme de război”.

Cele mai interesante fotografii, spun organizatorii, vor fi adunate într-un album, care dorește să pună în oglindă trecutul cu prezentul. Fotografiile făcute de  Hielscher și cele realizate acum. Inițiatorul acestui Proiect, Fundația Domeniul Otetelișanu -, spune că albumul va fi tipărit în condiții grafice excepționale și va fi trimis, ca pe o vedere de altădată, tuturor instituțiilor și organizațiilor care susțin sau promovează actul cultural în România.  Oamenii de cinematografie care au pornit alături de noi în această călătorie vor croi 50 de mini-documentare despre tot atâtea dintre locurile fotografiate de Hielscher.

Filmulețele vor fi disponibile publicului pe situl www.100deani.ro și vor fi promovate pe rețelele de socializare. Până în decembrie, vom avea un film documentar de 80 de minute, care să prezinte întreaga călătorie de acum. “Dorim să îi avem alături pe toți în această cercetare, pentru a construi împreună o imagine a României de astăzi. Ne dorim o rețea deschisă oricui dorește să ne însoțească în călătoria de 100 de ani, contribuind cu idei, informații, fotografii vechi sau filmări actuale. Vă invităm să căutați prin arhivele vechi, prin cufere sau prin lăzile de zestre, să priviți în jur pentru a observa schimbările și să ne trimiteți fotografii care să ne ducă un pas mai departe. Am lansat un concurs pe rețelele de socializare. Cu premii!”, spun organizatorii. 

La lucru

Joomla SEF URLs by Artio