Peste 1.300 de materiale de protecţie, incluzând măşti cu diferiţi factori de protejare şi combinezoane, au fost repartizate în Prahova, dintr-un prim lot achiziţionat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Ele au ajuns la patru spitale, dar şi la Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Potrivit informaţiilor transmise miercuri de Prefectura Prahova, materialele de protecţie achiziţionate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au fost repartizate în toată ţara, fiind de aşteptat ca în următoarele zile să sosească şi alte transporturi cu astfel de echipamente.

Materiale de protecție achiziționate de IGSU și destinate acțiunilor de intervenție în combaterea infecțiilor COVID-19 către PRAHOVA
1. MATERIALE PENTRU INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE URFENȚĂ PRAHOVA ȘI SERVICIUL DE AMBULANȚĂ PRAHOVA
• 250 măști FFP2
• 200 măști FFP3
• 100 combinezoane
2. MATERIALE PENTRU DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ PRAHOVA
• 225 măști FFP2
• 100 măști FFP3
• 50 combinezoane
3. MATERIALE PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI
• 200 măști FFP2
• 100 măști FFP3
• 50 combinezoane
4. SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA – 25 măști FFP2
5. SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIEȘTI - 25 măști FFP2
6. SITALUL ORĂȘENESC SINAIA - 25 măști FFP2

Joomla SEF URLs by Artio