Pe durata vacanţei de vară, unităţile de învăţământ din Prahova au fost supuse mai multor controale, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Prefectură sau Direcţia de Sănătate Publică. Deşi anul şcolar începe peste două zile, ultimele verificări au descoperit în continuare foarte multe nereguli. Numai la ultimele treceri, făcute în săptămână dinaintea deschiderii şcolilor, ISU Prahova a descoperit peste 160 de probleme privind respectarea normelor de protecţie civilă şi securitate la incendiu, inclusiv în şcoli şi grădiniţe care au obţinut autorizaţia de securitate.

 

Controalele se fac anual, pentru identificarea neconformităților pe linia protecției civile şi apărării împotriva incendiilor, în încercarea de remediere a lor prin intervenţia autorităţilor locale, a anunţat ISU Prahova într-un comunicat transmis vineri, în care arată că numai în perioada 2-6 septembrie Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” a desfăşurat 54 acţiuni de control și activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unitățile de învățământ. „Pe timpul verificărilor au fost depistate 163 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, 68 dintre acestea au fost soluționate pe timpul controlului iar 95 nu au fost soluționate. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 163 de avertismente”, a menţionat ISU.

Pe acelaşi subiect: 

"De asemenea, în perioada menționată, echipajele de pompieri militari ale celor 6 subunităţi de intervenţie au efectuat 217 misiuni de recunoaştere în teren, la instituții de învățământ, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ. Toate aceste activități, desfășurate sub coordonarea cadrelor unității noastre, au ca scop asigurarea climatului de siguranță în școli, dar și instruirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităţilor de învăţământ cu privire la modul corect de comportare în cazul producerii unei situații de urgență”, se arată în comunicatul ISU, în care se aminteşte că 21 de grădinițe, 26 de școli, 3 săli de sport și un internat din Prahova nu deţin autorizaţia de securitate la incendiu.

(Foto: arhivă)

Joomla SEF URLs by Artio