O persoană și-a pierdut viața, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident petrecut la km 70 al DN 1, în apropiere de Ploiești.

 

Evenimentul a avut loc pe DN 1, în jurul orei 21.30, și s-a soldat cu decesul pietonului care se pare că mergea pe carosabil, pe marcajul de delimitare dintre benzile 1 și 2, pe sensul spre Ploiești.

"Un bărbat în vârstă de 29 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism, pe sensul de mers Brașov - Ploiești, ar fi surprins și accidentat un pieton care circula pe marcajul de delimitare a benzilor 1 și 2 pe același sens. Un alt autoturism ar fi trecut peste victimă, și ar fi continuat deplasarea, fără a opri la locul evenimentului rutier", a anunțat IJP Prahova, precizând însă că ancheta este abia la început, iar cercetările vor stabili mecanismul exact al producerii tragediei.


Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio