Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, două mesaje de avertizare, anunțând că, în următoarele ore, vremea se va schimba în majoritatea regiunilor.

 

Un cod galben este valabil de la ora 13.00 până miercuri, la ora 10.00, în Moldova, estul Transilvaniei și nordul Munteniei. "Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în zona Carpaților Orientali și în Moldova, apoi local și în Transilvania. Vor fi averse intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 50...60 l/mp. Intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni", precizează meteorologii.

Mâine dimineață, această atenționare va fi înlocuită de o informare meteo valabilă pe parcursul întregii zile, în toate regiunile. "În Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul și sud-estul Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.  Temporar vântul va avea intensificări în sudul și în sud-estul țării, cu viteze la rafală, în general, de 45...55 km/h. Vremea se va răci, mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice și centrale" este al doilea mesaj de avertizare emis, astăzi, de ANM.

Joomla SEF URLs by Artio