La Ploiești a început, în această săptămână, seria evenimentelor din sesiunea Earm-up care pregătește ediția a XIV-a e Festivalului de Jazz organizat de Filarmonica "Paul Constantinescu" și programat în perioada 20 - 24 noiembrie. Pentru prima dată, acesta se derulează sub patronalul Familiei Regale a României.

 

Primul eveniment din "Warm-up", "Jazz in the Bus", are loc miercuri după-amiază. "Trupa «Zoom Trio» susține astăzi un concert în cadrul «Jazz in the Bus», eveniment inclus în programul Ploiești Jazz Festival - ediția a XIV-a. Acțiunea este programată să înceapă la ora 17.00. Aceia dintre dumneavoastră care doresc să participe sunt invitați la ora 16.45 la refugiul TCE de la Hipodromul Ploiești, unde are loc îmbarcarea într-un autobuz inscripționat cu logo-ul Festivalului", au transmis reprezentanții Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești.

Seria continuă cu evenimente inedite, până la debutul festivalului.

"Filarmonica «Paul Constantinescu» organizează în perioada 20-24 noiembrie 2019 a - XIV-a ediție a «Ploiești Jazz Festival». Pentru a doua oară, acesta se va desfășura sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale și, pentru prima dată, sub patronajul Familiei Regale a României.  Filarmonica ploieșteană manifestă un interes deosebit pentru acest gen de muzică poate și pentru că îi revine ca o datorie, știut fiind faptul ca istoria jazz-ului românesc a început în urmă cu 50 de ani, la Ploiești. Anul acesta spectatorii noștri vor putea participa la o ediție specială a «Ploiești Jazz Festival», care aduce pe scena Filarmonicii «Paul Constantinescu» nume mari, artiști consacrați ai jazz ului internațional. Pentru că jazz-ul ne îndeamnă să fim neconvenționali, campania de promovare a «Ploiești Jazz Festival» se va desfășura în afara sălii de spectacole și cuprinde proiecte ca «Jazz in The Bus» (6 nov. ora 17.00 și 13 nov. ora 12.00), «Caravana Ploiești Jazz Festival» (10 nov. ora 19.00, 16 nov. ora 20.00, 17 nov. ora 20.00), «Caravana Dixieland» (10 nov. ora 12.00, 16 nov. ora 12.30 - Ploiești Shopping City și AFI Ploiești) sau «Funky White House» – Alex DJ Vynil (9 nov. ora 19.00 - Esplanada Palatului Culturii Ploiești). Între 15 și 17 noiembrie invităm iubitorii acestui gen muzical în «Piața Festivalului», care va găzdui, pe Esplanada Palatului Culturii Ploiești, mai multe concerte și proiecții, precum și o expoziție de mașini Vintage - «Retromobil». Tot în sfera neconvenționalului se încheie și fiecare seară de festival, cu Jam Session și concerte live la «Curtea Berarilor»", au anunțat reprezentanții Filarmonicii.

Programul Ploiești Jazz Festival WARM-UP:

ploiesti jazz festival afis warm up

Programul ediției a XIV-a a Festivalului de Jazz:

ploiesti jazz festival afis

Biletele, în valoare de 100 de lei/zilele I - IV și 160 de lei/ziua V se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii, la Agenția Teatrală, la standul amenajat în hipermarketul Cora din AFI Ploiești, dar și online, pe www.filarmonicaploiesti.ro. Abonamentele costă 400 de lei, sunt valabile pentru toate cele cinci zile de festival și pot fi achiziționate exclusiv de la casa de bilete a Filarmonicii.

Actualitatea Prahoveană este partener media al Ploiești Jazz Festival.

Joomla SEF URLs by Artio