SPONSORIZARE. Copiii și părinții care trec prin Parcul Mihai Viteazul se pot bucura de un loc de joacă modern și sigur, reabilitat cu sprijinul companiei Alinso Group, dezvoltatorul parcului industrial privat de lângă Ploiești - PWP. Inaugurarea noului loc de joacă a avut loc miercuri 10 octombrie, în prezența reprezentanților autorităților municipale ploieștene și a conducerii Ploiești West Park. 

Foișoare din lemn, bănci noi, tobogane, leagăne și balansoare moderne și sigure sunt montate pe un covor asfaltic special, pentru a spori siguranța copiilor care se bucură de noile facilități de agrement. Potrivit reprezentanților Alinso Group, investiția realizată printr-o sponsorizare a PWP se ridică la aproximativ 160.000 de lei.

„În calitate de creatori de comunități de afaceri, credem cu tărie în puterea colaborării și a creativității. Prin urmare, am creat un loc de joacă fiind conștienți că atunci când copiii au ocazia să se întâlnească și să se joace împreună într-o atmosferă sigură și deschisă, se vor stimula prieteniile și creativitatea pe termen lung - valori și puncte forte necesare, totodată, și în mediul de afaceri pe care îl creăm. Copiii sunt viitorul nostru și sperăm că acest parc va fi văzut ca un loc al încrederii în forța României și a poporului său”, a declarat Ivan Lokere, CEO în cadrul Alinso Group, dezvoltatorul PWP.

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Joomla SEF URLs by Artio