Autorităţile ploieştene au aplicat peste 600 de sancţiuni, în primele cinci luni din 2019, pentru nereguli privind depozitarea sau ridicarea deşeurilor, majoritatea aplicate unor persoane fizice prinse în timp ce aruncau gunoaie la întâmplare. A fost sancţionat şi operatorul de salubritate, Rosal Grup, care a încasat 14 amenzi contravenţionale în aceeaşi perioadă, pentru nerespectarea graficelor. Totodată, au fost peste 20 de amenzi şi pentru persoane sau firme care n-au încheiat contract cu un operator de salubritate.

Pentru încălcarea prevederilor din hotărârile Consiliului Local Ploieşti cu numerele 228/2006 şi 34/2019, adică regulamentul de gospodărire din municipiu, respectiv regulamentul de salubrizare, Poliţia Locală a aplicat, de la începutul anului 2019 și până în prezent, 616 amenzi, cu o valoare însumată de 181.700 de lei, echivalentul a aproape 40.000 de euro, anunţă instituţia într-un comunicat de presă transmis astăzi.

"SERVICIUL ORDINE PUBLICĂ ȘI PAZĂ – 544 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 115.300 lei, pentru abandonarea sau depozitarea deșeurilor pe domeniul public.
BIROUL PROTECȚIA MEDIULUI – 72 sancțiuni contravenționale, în valoare de 66.400 lei, persoanelor depistate în timp ce depozitau deșeuri de orice natură pe domeniul public al municipiului  –  conform art. 2 pct. 2 din H.C.L. nr. 228/2006  și Cap. I pct. 1, respectiv Cap. II pct. 1 din H.C.L. nr. 34/2019.
Totodată, politiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au sancționat contravențional operatorul de salubritate ROSAL GRUP pentru nerespectarea graficului de ridicare deșeuri menajere sau neridicarea întregii cantități de deșeuri cu 14 amenzi în valoare de 34.500 lei, sume ce reprezintă venit la bugetul local", se arată în comunicatul de presă.

"Referitor la neîncheierea contractelor de salubrizare cu operatorul autorizat de către  persoanele fizice/juridice, s-au aplicat un număr de 22 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 19.000 lei. De asemenea, s-au întreprins un număr de 286 acțiuni de depistare a persoanelor care abandonează deșeuri de orice natură pe domeniul public, încălcând astfel regulile de gospodărire a municipiului, activități în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale. Astfel de acțiuni au avut loc și împreună cu Garda Națională de Mediu și RASP Ploiesti", mai notează Poliţia Locală Ploieşti.

Joomla SEF URLs by Artio