rafinaria_lukoilDe generaţii întregi ploieştenii nu se mai sperie şi nici măcar nu mai iau în seamă mirosul de hidrogen sulfurat sau alte mirosuri care provin de pe platformele industriale din, sau din jurul Ploieştiului. Mirosul îngrozitor care s-a resimţit duminică în oraş i-a determinat însă pe mulţi să sune la 112. Oamenii au şi motive să facă asta; valorile de benzen înregistrate duminică dimineaţă sunt de până la şase ori mai mari decât valoarea limită admisă ca medie anuală.

Ploieştenii s-au trezit duminică dimineaţă respirând un aer greu de suportat. Nu era mirosul de hoit (cam aşa miroase hidrogenul sulfurat) cu care cei din cartierul Mihai Bravu sunt familiarizaţi de ani de zile. Era miros de petrol, care parcă îţi inunda plămânii îşi tăia respiraţia.

Indignaţi, mai mulţi locuitori de prin toate cartierele au sunat la 112. În urma apelurilor, autorităţile au intrat în alertă.  S-a dovedit că aveau şi de ce. Duminică dimineaţă, la ora 7:05, staţia de monitorizare a calităţii aerului amplasată în Piaţa Victoriei a înregistrat o concentraţie de benzen de 28,54 micrograme pe metru cub, de aproape şase ori mai mare decât valoarea limită de emisie admisă pentru benzen, ca medie anuală, care este de 5 micrograme pe metru cub.

Timp de câteva ore, aceeaşi staţie a continuat să înregistreze depăşiri ale valorilor de benzen. Spre exemplu, la ora 11 staţia Victoriei a măsurat pentru benzen valori duble faţă de media admisă anual.

Surse din Prefectura Prahova au declarat că suspect pentru poluare este Petrotel Lukoil. Garda de Mediu s-a deplasat duminică la această rafinărie, însă reprezentanţii acesteia le-au declarat comisarilor de mediu că nu de la ei vine poluarea. Comisarii au constatat însă că pe platforma rafinăriei există nişte probleme tehnice pe care cei de la Lukoil nu le-au raportat, deşi ar fi trebuit să facă asta.

Duminică seară, mirosul de benzen stăruie deasupra Ploieştiului, de la UPG până la Nord şi de la Podul Înalt până în Mihai Bravu. Oamenii continuă să sune la 112.

Prefectura Prahova a convocat pentru luni o şedinţă operativă la care vor participa Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Aşteptăm un punct de vedere oficial de la autorităţi în privinţa celor care se fac responsabili de distrugerea sănătăţii ploieştenilor.

Daciana ILIE

Joomla SEF URLs by Artio