Aproape toată țara a intrat, la ora 12.00, sub o nouă avertizare cod portocaliu de ploi torențiale, grindină și vijelii. Alerta este valabilă până diseară, la ora 23.00.

 

Potrivit ANM, în după-amiaza zilei de marți (16 iunie) și la începutul nopții de marți spre miercuri (16/17 iunie), în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și local în Muntenia vor fi perioade cu averse și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70...80 km/h), vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.

Până joi, la ora 10.00, toate județele rămân sub cod galben, după ce vechile atenționări au fost prelungite în această dimineață de ANM.

În contextul emiterii noilor avertizări, ISU Prahova a anunțat că peste 170 de pompieri sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase prognozate pentru perioada următoare.

"Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate. Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale", au transmis reprezentanții ISU Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio