tribunalul_prahova_8Luni, 28 martie, la Tribunalul Prahova s-a mai turnat un episod din telenovela vameşilor ploieşteni acuzaţi de fapte de corupţie.
Procesul, în care 18 persoane, dintre care 16 vameşi şi doi comisionari vamali au fost trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, datează din anul 2006. De atunci, justiţia română a reuşit performanţa să menţină acest proces în primul stadiu procesual şi anume acela de fond. Între timp, doi dintre inculpaţi au murit.

Aşa cum ne-am obişnuit deja, termenul de luni, care a fost termenul cu numărul 51, s-a derulat extrem de rapid şi s-a finalizat, ca de obicei, cu o amânare. Următorul termen, al 52-lea, va fi pe data de 7 aprilie.

Amânarea

Luni după amiază, la secţia penală a Tribunalului Prahova, a avut loc termenul cu numărul 51 din deja celebrul dosar al vameşilor ploieşteni acuzaţi de fapte de corupţie. Dosarul datează din decembrie 2006 şi, de atunci, se află în primul stadiu procesual, cel de fond. În acest dosar procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată 18 persoane, printre care adjunctul şefului Biroului vamal Ploieşti şi alţi 15 vameşi, acuzaţi că au primit mită câte 9.000 de euro fiecare timp de doi ani şi opt luni.

La termenul de judecată de luni, instanţa a mânat din nou acest dosar, la cererea avocatului unuia dintre inculpaţi, întrucât acesta  nu s-a putut prezenta păentru a-şi reprezenta clientul la proces. Chiar dacă nu ar fi existat această cerere de amânare, procesul nu s-ar fi judecat oricum, întrucât nici judecătorul însărcinat cu soluţionarea acestui caz nu a fost prezent, absenţa sa fiind cauzată de probleme medicale.

Prin urmare, un alt judecător a acordat un nou termen de judecată, pentru data de 7 aprilie, următorul termen fiind al 52-lea din acest dosar.

Istoria

Până acum, marea majoritate a termenelor din acest dosar s-a încheiat cu o amânare, pe diverse motive. Procesul vameşilor ploieşteni acuzaţi de fapte de corupţie a început în decembrie 2006,când procurorii DNA au trimis în judecată 18 persoane, printre care adjunctul şefului Biroului vamal Ploieşti şi alţi 15 vameşi, acuzaţi că au primit mită câte 9.000 de euro fiecare timp de doi ani şi opt luni, după ce toţi aceştia fuseseră ridicaţi în luna octombrie, duşi la audieri, apoi la instanţe pentru emiterea de mandate de arestare.

În acest dosar sunt judecaţi pentru luare de mită Liviu Jianu - adjunct al şefului Biroului Vamal Ploieşti, Silvia Chiru, Nicolae Oprea, Emil Horobeţ, Carmen Dumitru, Danilea Barbu, Dumitru Branga, Viorel Duţu, Nicolae Şitoianu, Mircea Preda, Ion Roman, Cristian Firimiţă, Vasile Necula, Matilda Rădulescu - casier la Biroul VamalPloieşti, Traian Zărnescu, Nicolae Stan şi Justina Stănilă, iar Lucia Simionescu - declarant vamal la societatea de comisionariat vamal Unitehnica, pentru dare de mită. Între timp, doi dintre inculpaţi, respectiv Matilda Rădulescu şi Liviu Jianu, au decedat.
 Potrivit procurorilor, în perioada 2004 - august 2006, cei 16 lucrători vamali de la Biroul Vamal Ploieşti au pretins şi primit, în repetate rânduri, bani şi bunuri de la declaranţi vamali în scopul de a le facilita (urgent) îndeplinirea formalităţilor vamale. Anchetatorii au stabilit că, în cazul în care nu primeau şpaga, vameşii refuzau să dea liber la vamă mărfurilor, prin invocarea unor motive, cum ar fi: traducerea incorectă a actelor, nefuncţionarea sistemului lor de operare etc.

De îndată ce reprezentanţii societăţilor comerciale răspundeau cererii vameşilor de a le da bani, liberul la vamă era acordat, fără a mai solicita documentele pe care le invocaseră anterior. Mita era dată fie sub formă de sume de bani, fie în bunuri, cum ar fi sticle de vin, pungi cu miere, pungi cu cafea, răcoritoare, bluze de damă, cămăşi bărbăteşti confecţionate de firme importante, produse cosmetice, încălţăminte.  Procurorii au propus instanţei confiscarea sumei de 320.000.000 de lei vechi (9.000 de euro) de la fiecare inculpat (lucrător vamal) în parte.

(Daciana Ilie)

Joomla SEF URLs by Artio