O acțiune a Secției nr. 1 Ploiești, derulată, în aceste zile, în zona Halelor Centrale și  în cartierul Bereasca, s-a încheiat cu un bilanț neașteptat.

Polițiștii care acționau în zonele amintite au au constatat în flagrant o infracțiune de furt. Oamenii legii au oprit în trafic o autoutilitară, iar, "la controlul efectuat, au stabilit că șoferul transporta trei butoaie a câte 200 litri cu motorină. În urma verificărilor efectuate,  s-a stabilit că, în jurul orei 930, conducătorul auto s-ar fi întâlnit, pe raza localității Chițorani, cu un alt bărbat, de la care ar fi achiziționat cantitatea de 600 litri motorină, în schimbul sumei de 2.100 lei, sumă ce a fost găsită asupra vânzătorului. În continuare a fost identificat punctul de lucru de unde a fost sustras combustibilul. S-a mai stabilit că o a treia persoană ar fi cunoscut situația, iar din cercetări a rezultat că acesta s-ar fi hotărât împreună cu un coleg să valorifice cantitatea de combustibil. Motorina a fost lăsată în custodie la punctul de lucru al societății, iar suma de bani a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor", informează IJP Prahova.

În cadrul acțiunii derulate de polițiștii Secției 1 Ploiești  au mai fost verificați 12 agenți economici și nouă producători agricoli, au fost controlate cinci autovehicule, legitimate 20 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.100 lei.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio