Jurnaliștii de la Rise Project și colegi de la  Folha de São Paolo, una dintre cele mai mari publicații din Brazilia, au anunțat că au confirmarea conform căreia în țara respectivă există o anchetă care-l vizează pe președintele PSD Liviu Dragnea. Potrivit procurorului federal, Carlos Wagner Barbosa Guimarães,  Dragnea  și Mugurel Gheorghiaș (apropiat al acestuia) sunt suspecți într-un caz de spălare de bani în Brazilia.

Jurnaliștii de la Rise Project scriu că brazilienii au inițiat ancheta după ce procurorii din România au luat legătura cu ei, în iulie anul trecut. Procurorul Barbosa Guimarães încearcă acum să determine dacă Liviu Dragnea a folosit “portocale” ca să spele bani și să achiziționeze proprietăți în Brazilia. În portugheză, acest termen se referă la interpușii, persoane băgate la înaintare de politicieni corupți sau criminali pentru a-și ascunde implicarea în diverse afaceri.

Cererea de asistență judiciară a venit, conform procurorului federal, pe 25 iulie 2017, din partea Ministerului Public și a Poliției din România. Ea a fost procesată de Departamentul pentru Recuperarea Prejudiciilor și Cooperare Internațională care face parte din Ministerul Justiției din Brazilia și a fost trimisă mai departe către Parchetul din statul Ceara. Investițiile românilor se află în localitatea Cumbuco, pe malul oceanului Atlantic, în nord estul Braziliei, acolo unde a investit și Costel Comana, milionarul brașovean care i-a băgat primul milion de euro în buzunar lui Dragnea și care, în februarie 2015, s-a sinucis în toaleta unui avion care urma să aterizeze în Costa Rica.

Conform spuselor procurorului federal, Dragnea este suspectat că ar fi folosit bani proveniți din afaceri corupte din România la achiziția de proprietăți pe plaja din Cumbuco, la 30 de kilometri de Fortaleza, capitala statului Ceara, scrie sursa citată. Rise Project susține că autoritățile din Brazilia investighează două persoane care ar fi acționat ca interpuși. Una este Mugurel Gheorghiaș, fost coleg de facultate al lui Dragnea și fost acționar principal al TelDrum SA. A doua este un  localnic Cauby Cursino Campos Junior, fost taximetrist  care s-a îmbogățit, fiind cel care a semnat documentele tranzacțiilor braziliene derulate de Costel Comana sau Mugurel Gheorghiaș.

Detaliile complete ale anchetei le găsiți AICI.

Jurnaliștii de la Rise Project au anunțat că nu au putut să obțină un punct de vedere de la Liviu Dragnea sau avocații acestuia. În schimb, procurorul brazilian Barbosa Guimarães le-a explicat că ancheta de peste ocean este distinctă de cea din România. “Scopul nostru este să prevenim ca Brazilia să devină un paradis în care sunt spălați bani proveniți din bugetele publice ale altor țări”, a declarat acesta, pentru sursa citată.

Joomla SEF URLs by Artio