Un ordin al ministrului Sănătăţii publicat miercuri în Monitorul Oficial modifică actualele prevederi referitoare la măsurile care sunt adoptate în cazul românilor care se întorc în țară din zonele roșii. Astfel, de acum va fi permisă și izolarea/carantina la domiciliu. Măsura se aplică, potrivit ordinului, și persoanelor confirmate cu coronavirus, dar care nu prezintă simptome.

 

Documentul semnat de ministrul Sănătății modifică Ordinul nr. 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infecţia cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei.

Potrivit ordinului citat de Agerpres, prin carantină se înţelege atât instituirea măsurii de carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate), măsurii de carantină la domiciliu, cât şi instituirea izolării la domiciliu.

Reglementările prevăd că se instituie măsura de carantină la domiciliu numai în situaţia în care spaţiul permite carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, următoarelor categorii:

> persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie);

> persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus;

> membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.

Aceste persoane au obligaţia de a se carantina la domiciliu, după caz, timp de 14 zile, precum şi de a anunţa medicul de familie cu privire la data la care a început carantinarea, prin mijloace de transmitere la distanţă, în vederea monitorizării stării de sănătate, acestea fiind monitorizate şi controlate zilnic privind respectarea măsurii, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial și citat de Agerpres.

Potrivit ordinului, data de începere a perioadei de carantinare sau izolare la domiciliu este dispusă în urma anchetei epidemiologice de către direcţiile de sănătate publică.

În document se precizează că autorităţile administraţiei publice locale stabilesc spaţiile de carantină instituţionalizată, încheie contracte de închiriere a acestora, asigură eliminarea deşeurilor prin contracte cu firme specializate, stabilesc repartizarea pe camere a persoanelor carantinate şi asigură hrana acestora.

DSP-urile au obligaţia ca la ieşirea din carantină să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situaţie un aviz epidemiologic, menţionează ordinul.

Măsurile sunt luate în condițiile în care, conform bilanțului de miercuri, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent au fost întocmite 401 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Este vorba despre persoane care nu au respectat măsura izolării sau a carantinei. Același bilanț arăta că "de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 102 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile."

Ultim actualizare a listei zonelor roșii datează din 2 aprilie și se referă la Austria, Blegia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie,  Olanda, Spania, SUA și Turcia.

Noile măsuri sunt adoptate cu numai câteva zile înainte de perioada în care specialiștii estimează că România va atinge vârful epidemiei.

Joomla SEF URLs by Artio