Un ciclon periculos va lovi România în zilele următoare, informează România TV. La sfârşitul acestei săptămâni, gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Cantitãţile de apã vor fi local mai însemnate, cu precãdere în sud şi est şi va cãdea grindină.

 

Vineri, vremea va fi rãcoroasã în cea mai mare parte a ţãrii, iar cerul va fi variabil, cu înnorãri mai accentuate ziua în zonele de munte şi pe arii restrânse în rest, cu precãdere în regiunile sud-estice, unde vor fi ploi de scurtã duratã şi trecãtor descãrcãri electrice, iar noaptea mai ales în nord-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade, mai arată sursa citată.

Sâmbătă, vremea va deveni instabilã în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţãrii, precum şi la munte, unde, mai ales dupã-amiaza şi noaptea, vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantitãţile de apã vor fi izolat mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã.

Duminică, gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat în cea mai mare parte a ţãrii şi se va manifesta prin înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Cantitãţile de apã vor fi local mai însemnate, cu precãdere în sud şi est şi va cãdea grindinã. Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale pentru mijlocul lunii iulie, astfel cã maximele vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar minimele între 10 şi 19 grade, mai notează România TV.

Joomla SEF URLs by Artio