Sâmbătă, 19 August 2017
 

Sebastian Ghiță a fost prins!

Written by Radu Danciu  | Created on Friday, 14 April 2017 07:34  |  Category: Actual

ghita dosareSebastian Ghiță a fost prins la Belgrad și ar urma să fie adus în țară, potrivit Digi24. Poliția română anunță că a colaborat cu autoritățile din zece state pentru capturarea fostului deputat.

Serbia nu este țară membră UE și procedura de extrădare este mai laborioasă. Deocamdată, va avea loc o identificare formală a fostului deputat, la Belgrad, dar procedura ar urma să se desfășoare rapid.
Fostul deputat era însoțit de fratele său în momentul arestării. Fratele său se afla, la rândul său, în atenția autorităților.
Surse judiciare su declarat pentru News.ro că a fost urmărit fratele lui Ghiţă, care iniţial s-a aflat la Istanbul, după care a plecat către Serbia.
În momentul reținerii, fostul deputat avea asupra lui acte false, dându-se drept cetățean sloven. Potrivit Digi24, ar fi avut și înfășișarea schimbată, lăsându-și barbă.
„În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, in cursul acestei nopţi, in Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian", anunţă IGPR într-un comunicat în care precizează că „în momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E"

Polițiștii români au fost ajutați de colegii lor sârbi pentru capturarea lui Sebastian Ghiță.
Informații despre prezența lui în Serbia au mai circulat la un moment dat în presă, dar au fost negate ferm de autorități.
Fostul deputat dispăruse din țară din luna decembrie, în condițiile în care este cercetat în mai multe dosare penale, și era dat în urmărire internațională.
Poliţia Română mulţumeşte reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz.