Luni s-a judecat, la Colmpletul de cinci judecători, un nou termen în apelul declarat de procurori față de hotărârea anterioară a ÎCCJ, privind achitarea lui Sebastian Ghiță, fost deputat de Prahova, și Iulian Bădescu, fost primar al Ploieștiului. Patru martori ar fi trebuit audiați astăzi, dar unul dintre ei, deși trebuia adus cu mandat, nu ar fi ajuns la instanță. Prin urmare, magistrații ar fi decis amendarea șefului IJP Prahova.

 

Amenda, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată pentru că polițiștii nu au pus în aplicare un mandat de aducere a unui martor în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă e acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar de Ploieşti Iulian Bădescu. "Un martor, Tănase Iulian, a fost citat cu mandat de aducere însă nu a fost adus. Magistrații ÎCCJ a decis amendarea șefului IPJ Prahova cu o mie de lei și recitarea martorului cu mandat de aducere și a altor doi martori", au informat surse din anchetă pentru stiripesurse.ro.

Următorul termen a fost stabilit pentru 3 iunie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, în februarie, reluarea apelului făcut de procurori la decizia de achitare a lui Sebastian Ghiţă și Iulian Bădescu. Ultimii patru martori, inclusiv fostul primar al Ploieştiului, erau așteptați să se prezinte astăzi în fața judecătorilor, a anunțat Mediafax.

Procesul este apelul declarat de procurori după ce, în 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să-i achite pe Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu în dosarul în care fostul deputat era acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, iar fostul primar al Ploieștiului de luare de mită şi abuz în serviciu.

Update - Precizările Poliției Prahova, privind amenda aplicată de ÎCCJ șefului instituției

Joomla SEF URLs by Artio