Proiectele de ordin aflate în lucru la Ministerul Educației stabilesc că, în acest an școlar, simularea examenelor naționale va avea loc începând cu 11 martie, iar ca element de noutate menționează că testările vor fi organizate și pentru elevii de clasa a VII-a.

Proiectul de ordin obținut de edupedu.ro prevede că simularea Evaluării Naționale va avea loc între 11 și 13 martie, la Limba și literatura română (11 martie), Limba și literatura maternă (12 martie) și Matematică (13 martie). Rezultatele ar urma să fie anunțate pe 22 martie.

“La simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a participă şi elevii claselor a VII-a”, se arată în proiectul de ordin intrat în posesia edupedu.ro.

Sursa citată a publicat și calendarul simulărilor pentru Bacalaureat, de asemenea aflat în lucru la Ministerul Educației. Astfel, elevii din clasele a XI-a și a XII-a ar urma să dea testarea la Limba și literatura română pe 18 martie, la Limba și literatura maternă pe 19 martie, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) pe 20 martie, iar proba la alegere pe 21 martie. Rezultatele vor fi anunțate pe 29 martie.

Calendarul testării nu a fost prezentat oficial, deocamdată, de Ministerul Educației, nici măcar sub formă de proiect.

Joomla SEF URLs by Artio