La nivelul județului Prahova, în data de 20 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1616 persoane aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore au ieșit de sub această măsură 97 de persoane și au intrat alte 70. În carantină instituționalizată se află 22 de cetățeni.

 

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate cu noul coronavirus 213 de persoane, dintre acestea opt au decedat, iar 103 au fost declarate vindecate și externate, a anunţat Prefectura Prahova, în bilanţul de sâmbătă. Dintre pacienții confirmați cu COVID-19, trei sunt internați la ATI.

Pe acelaşi subiect: 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual. Astfel, pe parcursul zilei de 19 iunie 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 19 societăți comerciale. Au fost legitimate 165 de persoane și oprite în trafic 88 autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări la 1695 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu. În urma acestor demersuri, au fost aplicate 69 de sancțiuni, în valoare de 6400 lei.

Joomla SEF URLs by Artio