După Spitalul Județean de Urgență Ploiești, care de aproape un an organizează, fără succes, concursuri pentru ocuparea funcției de manager, și Spitalul de Pediatrie a anunțat că a demarat procedura de selecție, pentru același post. Prima încercare a eșuat, un nou concurs urmând să fie derulat în luna martie.

 

Selecția începută în decembrie, la Spitalul de Pediatrie Ploiești, a fost anulată la sfârșitul lunii ianuarie și reluată acum. Conform calendarului publicat, potențialii candidaţi pot vizita unitatea sanitară la începutul lunii viitoare, iar înscrierile se fac până pe 9 martie.

Prima etapă va consta în verificarea îndeplinirii, de către candidați, a condițiilor stabilite în anunțul de concurs.

Cea de-a doua etapă, reprezentând susținerea publică a proiectelor de management și evaluarea acestora, este programată pentru data de 16 martie.

Rezultatele finale ale concursului, în cazul în care acesta se va derula fără probleme, ar trebui anunțate pe 20 martie.

În această perioadă este, în derulare, și concursul pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Județean de urgență din Ploiești. Este a patra încercare, din primăvara anului trecut încoace, de a derula această selecție.

SJU Ploiești, cel mai mare spital din Prahova, a rămas fără conducere acum un an, după demisia managerilor ca urmare a concluziilor unui control inopinat făcut de ministrul de atunci al Sănătății, Sorina Pintea. În acest timp, manager interimar a fost cel care a deținut această funcție și anterior, ec. Marius Niculescu.

Joomla SEF URLs by Artio