Sute de membri ai clanurilor interlope, luați pe sus de polițiști. Percheziții în 28 de județe, miercuri dimineață

Written by Ioana POPA Category: Actual Created: Wednesday, 16 May 2018 08:42

perchezitii diicot1O operațiune de amploare, sub denumirea "ZIUA Z", a fost lansată în această dimineață, cu sute de percheziții care au loc în Capitală și 28 de județe.

Sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcției au declanșat o amplă acțiune de combatere a fenomenului infracțional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul municipiului Bucureşti și a 28 de județe (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Galați, Brăila, Vrancea, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Timișoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud). La această oră au loc 238 de percheziții domiciliare, ce vizează nu mai puțin de 227 de suspecți.

Acţiunea este efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene, luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române şi structurile de intervenţie speciale ale Jandarmerie Române.

"Dosarele în cadrul cărora sunt efectuate perchezițiile vizează comiterea infracțiunilor de  constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și spălare de bani. În alte dosare se efectuează cercetări  pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. De asemenea, se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, falsificare de instrumente electronice de plată, punere în circulație de instrumente electronice de plată contrafăcute, deținere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic. Totodată, sunt efectuate percheziții în dosare penale în care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și mărturie mincinoasă", se arată într-un comunicat al Poliției Române.

La operațiune participă peste 600 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene și luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române, iar peste 290 de persoane vor fi aduse la audieri, mai precizează IGPR.

Acțiunea are suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și se derulează inclusiv cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Acțiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  declanşate  astăzi la nivel național sunt rezultatul activităților investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce  vizează destructurarea mai multor grupări infracționale.

Potrivit surselor judiciare, cercetările vizează clanuri interlope, printre car s-ar afla și gruparea Ghenosu.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.