camin rafinorilorTatăl prim-ministrului Viorica Dăncilă ar locui în cel mai mizerabil cămin social din Ploiești, cel aflat pe Rafinorilor, în cartierul ploieștean Mimiu. Actualul premier al României ar avea, de altfel, legături strânse cu municipiul prahovean.

 

Surse din administrația publică locală au confirmat pentru ziarul Incomod că Nica Filimon, tatăl natural al Vioricăi Dăncilă, locuiește în căminul Rafinorilor, din cartierul Mimiu, alături de concubina sa. Părinții Vioricăi Dăncilă au divorțat când aceasta era copil, iar de atunci tatăl său a rămas să locuiască în Ploiești.

Jurnaliștii de la Incomod mai scriu că, potrivit datelor oficiale înregistrate la Primărie Ploiești, în căminul Rafinorilor locuiește o familie numită Nica, formată din cinci membri. Familia stă într-o locuință închiriată pe numele unei femei, probabil concubina tatălui premierului, mai precizează sursa citată.

Și recorder.ro a publicat, miercuri, un reportaj despre originea Vioricăi Dăncilă, scriind că aceasta a locuit la Ploiești, pe str. Soldat Erou Nicolae Arhip.După treapta întâi, Dăncilă, pe atunci Rodica Nica, a intrat, la limită, în ultima clasă a seriei, la Liceul "Mihai Viteazul", iar treapta a doua a dus-o la Liceul Energetic, mai scrie reporterii.

Jurnaliștii de la recorder.ro scriu că tatăl premierului locuiește, într-adevăr, în ghetoul din Mimiu, în timp ce mama a stat, până acum doi ani, în aceeași locuință de pe Arhip Nicolae, un apartament moștenit de premier. Într-adevăr, în cele mai recente declarații de avere ale Vioricăi Dăncilă, aceasta a trecut un apartament de 44 mp, în Ploiești, dobândit în 2016, prin moștenire, de la mamă. Și CV-ul publicat pe site-ul camerei Deputaților și pe site-ul Guvernului confirmă povestea tinereții premierului, în el apărând referiri la Liceul Energetic din Ploiești, pe care l-a absolvit în 1982, și Institutul de Petrol și Gaze, absolvit în 1988.

Joomla SEF URLs by Artio