Postul de televiziune de business The Money Channel aniversează pe 1 mai patru ani de existenţă pe piaţa media din România. Momentul aniversar este marcat printr-o serie de ediţii speciale, imagini retrospective, documentare, analize şi dezbateri live despre evoluţia economiei şi mediului de afaceri românesc, materiale care se vor difuza în perioada 26 aprilie – 7 mai.

Pe parcursul celor zece zile, jurnaliştii The Money Channel şi invitaţii lor, analişti, antreprenori, experţi, politicieni şi lideri din business, vor face radiografia economiei României ultimilor patru ani, vor dezbate pe marginea aspectelor care ameninţă economia reală şi vor analiza reperele reale ale ieşirii din criză. Fiecare zi a săptămânii va aborda o anumită temă, va vorbi despre evoluţii, oameni, idei şi decizii care au contribuit sau contribuie la dezvoltarea economiei româneşti.

Astfel, temele săptămânii 26-30 aprilie sunt: antreprenoriatul, agricultura, investiţiile şi forţa de muncă, macroindicatorii RO în UE şi fondurile europene. În săptămâna 3 - 7 mai, temele abordate vor fi: piaţa valutară, piaţa de mărfuri, pieţe bursiere, pieţe pe val, pieţe sub val: auto, imobiliare, IT&C, şi finanţe personale.

De luni până vineri, între orele 20 şi 21, The Money Channel va difuza interviuri cu figuri reprezentative din mediul de afaceri românesc şi alte personalităţi, printre care: Radu Octavian, Dinu Patriciu, Dacian Cioloş, Camelia Şucu, Stere Farmache, Steven van Groeningen, Adrian Vasilescu, Lucian Croitoru şi Alderman Nick Anstee.

Astăzi, 26 aprilie, tema principală este antreprenoriatul. The Money Channel va prezenta în retrospectivă materiale cu cei mai importanţi antreprenori din România şi măsurile pe care aceştia le-au luat în această perioadă de criză. Vor fi difuzate interviuri, analize, studii de caz prezentate de-a lungul timpului în emisiunile Antreprenor şi materiale despre surse de finanţare pentru antreprenori. De asemenea, telespectatorii The Money Channel vor avea ocazia să urmărescă intervenţii live ale unor importanţi jucători din piaţă. Începând cu ora 20 se va difuza un interviu cu Octavian Radu.

Joomla SEF URLs by Artio