Polițiștii de la Infotrafic au anunțat că trei accidente au avut loc, în această dimineață, pe A3 București – Ploiești, într-o zonă în care șoseaua era acoperită cu polei, iar pericolul este prezent pe mai multe tronsoane ale autostrăzii.

 

“Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3 București – Ploiești se semnalează porțiuni acoperite cu polei. Semnalăm, în acest sens, că în zona kilometrului 34, (localitatea Gruiu, județul Ilfov) pe sensul către Ploiești, au avut loc trei evenimente rutiere, soldate doar cu pagube materiale. Drumarii acționează cu material antiderapant, pentru remedierea situației.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, sfătuim conducătorii auto ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au autovehiculul echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, să adapteze în permanență viteza de deplasare, să nu efectueze manevre periculoase la volan, să utilizeze pe timpul zilei luminile de întâlnire și să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte”, a transmis Infotrafic.

Joomla SEF URLs by Artio