Judecătorii Tribunalului Prahova au pronunțat, marți, hotărârea în dosarul Lukoil, trimis în judecată în urmă cu aproape trei ani și au decis achitarea inculpaților, șase persoane fizice și două persoane juridice.

 

Tribunalul Prahova a hotărât, marţi, achitarea inculpaţilor din dosarul de spălare de bani în care au fost trimise în judecată compania Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, dar și șase persoane fizice, din conducerea Petrotel Lukoil Ploiești (directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti - Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu), informează Agerpres.

Achitarea, care nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile, vine într-un dosar retrimis de mai multe ori de instanță procurorilor.

Prima dată, cauza a ajuns pe masa judecătorilor în august 2015, însă instanţa de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului, iar în ianuarie a dispus restituirea dosarului la PCA Ploieşti. Decizia a fost motivată de judecător prin "pasivitatea totală" a procurorului care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului.

PCA Ploiești anunța, pe 2 ianuarie 2016, retrimiterea dosarului la instanță, dar acesta s-a întors din  nou la procurori, pentru remedierea neregulilor identificate în dosar.

Abia în aprilie 2016 s-a dispus începerea judecății, la care primul termen a fost în mai 2016.

În comunicările cu privire la acest dosar, anchetatorii au vorbit despre un prejudiciu de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

---------

Update - Comunicatul Tribunalului Prahova:

"Prin Sentinţa penală nr.377, pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Prahova, la data de 23.10.2018, în dosarul nr. 456/105/2016, instanţa a dispus, în baza dispoziţiilor art. 396 alin.5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală, achitarea inculpaţilor:

1)            Bogdanov Andrey Iurevici,  pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi spălare a banilor, prev. de art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

2)            Raţă Andrei, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi spălare a banilor, prev. de art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

3)            Duţu Dorel, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

4)            Vointsev Alexey, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

5)            Kuzina Olga, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1  din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

6)            Dănulescu Dan, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

7)            S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

8)            LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM OLANDA, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

                În baza art. 397 Cod de procedură penală, s-a luat act că persoana vătămată S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar SOCIETATEA DE INVESTIŢII FINANCIARE MUNTENIA S.A. a renunţat la pretenţiile civile potrivit art. 22 Cod de procedură penală.

Instanţa a dispus revocarea măsurilor asigurătorii, după cum urmează:

-              sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatei LUKOIL EUROPE HOLDINGS  respectiv asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei;

-              sechestrului asigurător asupra primelor de emisiune deţinute de inculpata LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiești, în valoare totală de 1.880.931.388 lei;

-              sechestrului asigurător asupra conturilor deţinute de inculpata PETROTEL LUKOIL SA Ploiești, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei de 642.285.263,48 euro, conform Încheierii nr. 411/22.09.2015 a Judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Prahova, dată în dosarul 5169/105/2015;

-              sechestrului asigurător asupra conturilor deţinute de terţul acţionar majoritar al inculpatei SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti, EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, până la concurenţa sumei de 542.262.283,28 euro, conform Încheierii nr. 411/22.09.2015 a Judecătorului de Camera Preliminară din cadrul Tribunalului Prahova, dată în dosarul 5169/105/2015.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă, ca nefondată, propunerea Ministerului Public  - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de luare a măsurilor asigurătorii, după cum urmează:

- sechestrului asigurător asupra contului bancar deţinut de către inculpatul BOGDANOV ANDREY IUREVICI;

- sechestrului asigurător asupra contului  bancar deţinut de către inculpatul RAŢĂ ANDREI;

- sechestrului asigurător asupra contului bancar  deţinut de către inculpatul DĂNULESCU DAN;

- sechestrului asigurător asupra contului  bancar  deţinut de către inculpatul DUŢU DOREL;

- sechestrului asigurător asupra contului  bancar deţinut de către inculpata KUZINA OLGA;

- sechestrului asigurător asupra contului  bancar deţinut de către inculpatul VOINTSEV ALEXEY.

Împotriva sentinţei mai sus-menţionate, pronunţate în ședință publică, se poate declara apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei".

 

Joomla SEF URLs by Artio