Prognoza meteo pentru următoarele zile anunță o răcire semnificativă a vremii și chiar posibilitatea apariției ninsorilor (VEZI DETALII). În aceste condiții, Poliția Română a emis o atenționare pentru șoferi, reamintindu-le că, în aceste condiții, lipsa cauciucurilor de iarnă îi poate costa scump.

 

"Iarna și-a făcut deja simțită prezența în unele părți ale țării. Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei" este avertismentul lansat de IGPR.

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Ele se identifică ușor,  datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

"Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului. Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație", menționează reprezentanții Poliției Române.

Joomla SEF URLs by Artio