Duminică, 20 August 2017
 

Viața unei tinere mămici din Ploiești depinde de 17 000 de euro

Written by Ioana Popa  | Created on Monday, 17 July 2017 11:12  |  Category: Actual

Viața familiei Crînganu din Ploiești s-a schimbat anul acesta, imediat după Paște, după ce Laura, o tânără care își crește băiețelul în vârstă de 12 ani alături de soțul său, a fost diagnosticată cu cancer la sân. După ce a bătut la ușa a opt medici și după efectuarea biopsiei, Laura a înțeles că nu va avea parte de o viață normală fără să treacă printr-o operație destul de complicată și tratamentul chinuitor. Cu ajutorul unor oameni cu suflet, tânăra a reușit să ajungă la o clinică din Turcia unde medicii i-au promis că vor lupta alături de ea, astfel încât să-și poate vedea copilul cum crește. Doar că totul are un preț imposibil de acoperit din salariile soților Crînganu. Viața Laurei depinde de 17.000 de euro.
În prezent tânăra face chimioterapie în România în vederea pregătirii organismului pentru operația care este programată la sfârșitul lunii octombrie. După această intervenție, ea va urma 30 de ședințe de radioterapie la clinica LIV Hospital din Turcia, însă fără ajutorul unor oameni cu suflet nu va reuși să le termine, costul acestora fiind peste posibilitățile financiare ale familiei.
Suma de 17.000 de euro include, pe lângă ședințele de radioterapie, și costul zborului și cel al cazării în Turcia. Persoanele cu suflet mare care pot să sprijine financiar familia Crînganu o pot face la următorul cont deschis la BRD pe numele Laurei: RO94BRDE300SV91953973000. Numărul de contact al familiei: 0742.161.069.
Sursa: observatorulph.ro