O nouă informare metro a fost emisă, marți, de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea vizează întreaga țară pentru că, până vineri dimineață, în mai toate regiunile vor fi semnalate furtuni însoțite de ploi abundente și căderi de grindină.

Alerta este valabilă de marți, ora 15.00, până vineri, la ora 10.00, interval în care, potrivit ANM, "în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp și izolat 40 l/mp."

Din această seară și până miercuri dimineață, se instituie chiar cod galben în Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Caraș-Severin, Timiș și local în județul Hunedoara, unde se vor semnala averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Joomla SEF URLs by Artio