În Prahova a fost înregistrat vineri şi confirmat oficial miercuri primul focar de pestă porcină africană, ceea ce aduce o sumedenie de măsuri şi restricţii noi. Îngrijorarea multor prahoveni se leagă de posibilitatea începerii unei campanii de "ucidere preventivă", aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe, pentru a preveni răspândirea virusului, însă autorităţile judeţene dau asigurări că, pentru moment cel puţin, nu se pune problema unei astfel de măsuri. Autorităţile avertizează şi că, pe o rază de 10 kilometri faţă de focar, sacrificarea porcinelor e interzisă, fără acordul DSV, la fel şi transportul, încercând astfel să prevină un "val" masiv de tăieri. Tot pentru a preveni instalarea panicii, autorităţile prahovene au început de astăzi o campanie de informare a populaţiei din comunele vizate.

 

Într-o conferinţă de presă organizată miercuri, la prânz, la sediul Prefecturii, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat că aşa-zisa sacrificare preventivă va fi decisă doar dacă apar şi focare secundare. Nici în acel scenariu nu e o garanţie că se va ajunge la asta, decizia urmând să fie luată în funcţie de poziţionarea focarelor faţă de alte gospodării şi de riscul de răspândire a virusului. Important de precizat este şi faptul că în zona de supraveghere, instituită pe o rază de 10 kilometri faţă de focar, nu există nicio fermă de porci.

Directorul DSVSA Prahova a amintit, totuşi, că în eventualitatea în care oamenii vor rămâne fără porci în gospodării, statul va acorda cât se poate de rapid despăgubiri, calculate în funcţie de greutatea animalelor, la preţul pieţei, undeva la 10-12 lei pe kilogramul în viu. Numai anul trecut, la nivel naţional, statul a plătit despăgubiri totale de circa 65 de milioane de euro, a mai precizat Mihai Terecoasă.

Pe acelaşi subiect: 

Primul focar de pestă porcină africană din Prahova a fost înregistrat vineri, când un crescător din satul Poienarii-Rali a anunţat veterinarul că i-a murit o scroafă de circa 120 de kilograme. Au fost prelevate probe, iar rezultatele de la analizele de laborator au confirmat, miercuri, prezenţa virusului. Ulterior, crescătorul, care avea trei porci în gospodărie, cumpăraţi în toamnă, a povestit că i-a mai murit un porc, pe care l-a îngropat fără să anunţe autorităţile, şi că pe celălalt l-a tăiat şi l-a făcut pachete.

Joomla SEF URLs by Artio