De luni dimineață, vremea se schimbă în toată țara, iar până joi în toate regiunile temperaturile scad și sunt așteptate precipitații inclusiv sub formă de ninsoare. În Carpații Meridionali și Carpații Occidentali se anunță două zile cu ninsoare și chiar viscol, inclusiv la altitudini mai mici.

 

Informarea meteo emisă de ANM a intrat în vigoare luni, la ora 10.30, și este valabilă până joi, la ora 20.00. "În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În cursul zilei de luni (23 decembrie) ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest și centru unde local, îndeosebi la deal și la munte, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 20...30 l/mp. Din noaptea de luni spre marți (23/24 decembrie) în Maramureș și Transilvania se vor semnala precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile. Local și temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 50...60 km/h", anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Pentru zonele montane, cu excepția Carpaților Orientali, a fost emis cod galben.

"La munte vor predomina ninsorile, la început în zona înaltă, iar din după-amiaza zilei de marți (24 decembrie) și la altitudini mai joase. În special pe creste, se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Meridionali și Occidentali și vor fi rafale ale vântului de peste 80...90 km/h. Zăpada va fi viscolită si spulberată, iar vizibilitatea va fi redusă semnificativ", a mai anunțat ANM.

Codul galben vizează și zona montană a județului Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio