Administrațiile locale care și-au pus bazele în rectificarea bugetară de la jumătatea anului, după luni în șir în care s-au plâng se lipsa banilor, vor jeli în continuare. Deși sunt prevăzute creșteri pentru echilibrarea bugetelor unităților administrativ-teritoriale, în multe cazuri suplimentările nu au cum să fie cu adevărat de folos. În Prahova, de exemplu, sunt localități - deloc puține - care vor primi în plus, la buget, nu mai mult de 10.000 de lei. În unele, suplimentarea este chiar de 1.000 sau 2.000 de lei, făcută parcă doar ca să fie consemnat ceva în dreptul lor.

 

Prahova va primi, conform propunerii lansate în dezbatere publică de MFP, 17,354 milioane de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, pentru echilibrarea bugetelor locale. Cam o treime din totalul fondurilor va fi repartizată Ploieștiului (5,384 milioane de lei), iar peste 3,2 milioane de lei vor ajunge la Mizil. Sub 100.000 de lei, adică mai puțin chiar decât unele comune din județ, vor primi orașele Breaza (97.000 de lei), Comarnic (37.000) și Slănic (42.000 de lei).

Proiectul poate fi consultat aici.

Situația se prezintă și mai rău în cazul comunelor. La Ariceștii Rahtivani  se vorbește despre o suplimentare de 455.000 de lei, la Târgșorul Vechi despre 446.000 de lei, la Păulești - +369.000 de lei, comuna Brazi ar primi în plus 353.000 de lei.

Pe de altă parte, 40 de localități din Prahova figurează în proiect cu suplimentări sub 10.000 de lei, iar la 24 dintre ele sunt avute în vedere rectificări pozitive cu sume cuprinse între 1.000 și cel mult 5.000 de lei. Printre cele ghinioniste se numără Tătaru și Jugureni, de alte două dintre cele mai sărace localități din Prahova, care beneficiază de o rectificare bugetară de numai 1.000 de lei, adică mai mică și decât un salariu minim pe economie.

S  U  M  E

defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale

                 
               

 - mii lei -

Nr.Crt.

JUDEȚUL

C.I.F.

TIP U.A.T.

UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALA

TOTAL INFLUENȚE

din care pentru:

Echilibrarea bugetelor locale

finanțarea cheltuielilor potrivit prevederilor art. XII alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011

 aplicarea prevederilor Legii nr. 26/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni şi în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”

0

1

2

3

4

5

6

7

8

TOTAL TARA, din care:

 

2.637.682

2.606.003

30.013

1.666

2.306

PRAHOVA

2842889

11 - CJ

CJ PRAHOVA

1.907

1.907

   

2.307

PRAHOVA

2843272

12 - M

CÂMPINA

872

872

   

2.308

PRAHOVA

2844855

12 - M

PLOIEȘTI

5.384

5.384

   

2.309

PRAHOVA

2843850

13 - O

AZUGA

628

628

   

2.310

PRAHOVA

2845710

13 - O

BĂICOI

198

198

   

2.311

PRAHOVA

2842943

13 - O

BOLDEŞTI-SCĂENI

181

181

   

2.312

PRAHOVA

2845486

13 - O

BREAZA

96

96

   

2.313

PRAHOVA

2845729

13 - O

BUȘTENI

103

103

   

2.314

PRAHOVA

2845761

13 - O

COMARNIC

37

37

   

2.315

PRAHOVA

15562570

13 - O

MIZIL

3.214

3.214

   

2.316

PRAHOVA

2843779

13 - O

PLOPENI

105

105

   

2.317

PRAHOVA

2844103

13 - O

SINAIA

187

187

   

2.318

PRAHOVA

2843604

13 - O

SLĂNIC

42

42

   

2.319

PRAHOVA

2844189

13 - O

URLAȚI

203

203

   

2.320

PRAHOVA

2842870

13 - O

VĂLENII DE MUNTE

233

233

   

2.321

PRAHOVA

2843248

14 - C

ADUNAŢI

3

3

   

2.322

PRAHOVA

2845664

14 - C

ALBEŞTI-PALEOLOGU

46

46

   

2.323

PRAHOVA

2843388

14 - C

ALUNIȘ

5

5

   

2.324

PRAHOVA

2845451

14 - C

APOSTOLACHE

9

9

   

2.325

PRAHOVA

2842927

14 - C

ARICEŞTII RAHTIVANI

455

455

   

2.326

PRAHOVA

2845796

14 - C

ARICEŞTII ZELETIN

2

2

   

2.327

PRAHOVA

2843345

14 - C

BABA ANA

41

41

   

2.328

PRAHOVA

2845672

14 - C

BALTA DOAMNEI

7

7

   

2.329

PRAHOVA

2844294

14 - C

BĂLŢEŞTI

7

7

   

2.330

PRAHOVA

2844731

14 - C

BĂNEŞTI

220

220

   

2.331

PRAHOVA

2845311

14 - C

BĂRCĂNEŞTI

48

48

   

2.332

PRAHOVA

18315133

14 - C

BĂTRÂNI

3

3

   

2.333

PRAHOVA

2845338

14 - C

BERCENI

46

46

   

2.334

PRAHOVA

2843736

14 - C

BERTEA

5

5

   

2.335

PRAHOVA

2845346

14 - C

BLEJOI

224

224

   

2.336

PRAHOVA

2843760

14 - C

BOLDEŞTI-GRADIŞTEA

3

3

   

2.337

PRAHOVA

2845290

14 - C

BRAZI

353

353

   

2.338

PRAHOVA

2845699

14 - C

BREBU

37

37

   

2.339

PRAHOVA

2843531

14 - C

BUCOV

91

91

   

2.340

PRAHOVA

2845656

14 - C

CĂLUGĂRENI

2

2

   

2.341

PRAHOVA

2845176

14 - C

CĂRBUNEŞTI

5

5

   

2.342

PRAHOVA

2845222

14 - C

CEPTURA

48

48

   

2.343

PRAHOVA

2843205

14 - C

CERAŞU

10

10

   

2.344

PRAHOVA

2843264

14 - C

CHIOJDEANCA

4

4

   

2.345

PRAHOVA

2845648

14 - C

CIORANI

30

30

   

2.346

PRAHOVA

2845753

14 - C

COCORĂŞTII MISLII

12

12

   

2.347

PRAHOVA

16346516

14 - C

COCORĂŞTII COLŢ

13

13

   

2.348

PRAHOVA

2843540

14 - C

COLCEAG

9

9

   

2.349

PRAHOVA

2845680

14 - C

CORNU

59

59

   

2.350

PRAHOVA

2843906

14 - C

COSMINELE

2

2

   

2.351

PRAHOVA

2845257

14 - C

DRĂGĂNEŞTI

12

12

   

2.352

PRAHOVA

2843973

14 - C

DRAJNA

24

24

   

2.353

PRAHOVA

2843329

14 - C

DUMBRAVA

9

9

   

2.354

PRAHOVA

2845621

14 - C

DUMBRĂVEŞTI

17

17

   

2.355

PRAHOVA

2843418

14 - C

FÎNTÎNELE

7

7

   

2.356

PRAHOVA

2845516

14 - C

FILIPEŞTII DE TÂRG

49

49

   

2.357

PRAHOVA

2843213

14 - C

FILIPEŞTII DE PĂDURE

148

148

   

2.358

PRAHOVA

2843620

14 - C

FLOREŞTI

179

179

   

2.359

PRAHOVA

2845435

14 - C

FULGA

10

10

   

2.360

PRAHOVA

2844014

14 - C

GHERGHIŢA

7

7

   

2.361

PRAHOVA

2845354

14 - C

GORGOTA

24

24

   

2.362

PRAHOVA

2845320

14 - C

GORNET

7

7

   

2.363

PRAHOVA

2842900

14 - C

GORNET-CRICOV

2

2

   

2.364

PRAHOVA

2843698

14 - C

GURA VADULUI

30

30

   

2.365

PRAHOVA

2843965

14 - C

GURA VITIOAREI

14

14

   

2.366

PRAHOVA

2845800

14 - C

IORDĂCHEANU

15

15

   

2.367

PRAHOVA

2843256

14 - C

IZVOARELE

19

19

   

2.368

PRAHOVA

2845460

14 - C

JUGURENI

1

1

   

2.369

PRAHOVA

2842986

14 - C

LAPOȘ

2

2

   

2.370

PRAHOVA

2845060

14 - C

LIPĂNEŞTI

24

24

   

2.371

PRAHOVA

2845613

14 - C

MĂGURELE

19

19

   

2.372

PRAHOVA

2844081

14 - C

MĂGURENI

24

24

   

2.373

PRAHOVA

2843221

14 - C

MĂNECIU

54

54

   

2.374

PRAHOVA

2843817

14 - C

MĂNEŞTI

10

10

   

2.375

PRAHOVA

16371471

14 - C

OLARI

3

3

   

2.376

PRAHOVA

2844073

14 - C

PĂCUREŢI

6

6

   

2.377

PRAHOVA

2843981

14 - C

PĂULEŞTI

369

369

   

2.378

PRAHOVA

2844626

14 - C

PLOPU

14

14

   

2.379

PRAHOVA

2844090

14 - C

PODENII NOI

7

7

   

2.380

PRAHOVA

2845737

14 - C

POIANA CÂMPINA

32

32

   

2.381

PRAHOVA

2843647

14 - C

POIENARII BURCHII

58

58

   

2.382

PRAHOVA

2843140

14 - C

POSEŞTI

7

7

   

2.383

PRAHOVA

2843108

14 - C

PREDEAL-SĂRARI

4

4

   

2.384

PRAHOVA

2843159

14 - C

PROVIŢA DE JOS

3

3

   

2.385

PRAHOVA

2845362

14 - C

PROVIŢA DE SUS

8

8

   

2.386

PRAHOVA

2844510

14 - C

PUCHENII MARI

32

32

   

2.387

PRAHOVA

2845559

14 - C

RÎFOV

12

12

   

2.388

PRAHOVA

2843230

14 - C

SALCIA

2

2

   

2.389

PRAHOVA

2843914

14 - C

SĂLCIILE

45

45

   

2.390

PRAHOVA

2843124

14 - C

SÎNGERU

8

8

   

2.391

PRAHOVA

2843302

14 - C

SCORŢENI

70

70

   

2.392

PRAHOVA

2845583

14 - C

SECĂRIA

2

2

   

2.393

PRAHOVA

2845443

14 - C

ŞIRNA

8

8

   

2.394

PRAHOVA

2845184

14 - C

ŞOIMARI

5

5

   

2.395

PRAHOVA

2843434

14 - C

ŞOTRILE

9

9

   

2.396

PRAHOVA

2843655

14 - C

STARCHIOJD

17

17

   

2.397

PRAHOVA

2843590

14 - C

ŞTEFEŞTI

3

3

   

2.398

PRAHOVA

2845788

14 - C

SURANI

3

3

   

2.399

PRAHOVA

2845605

14 - C

TALEA

3

3

   

2.400

PRAHOVA

2845230

14 - C

TÎRGŞORU VECHI

446

446

   

2.401

PRAHOVA

2845494

14 - C

TĂTARU

1

1

   

2.402

PRAHOVA

2845532

14 - C

TEIŞANI

8

8

   

2.403

PRAHOVA

2845834

14 - C

TELEGA

13

13

   

2.404

PRAHOVA

2843060

14 - C

TINOSU

32

32

   

2.405

PRAHOVA

2843035

14 - C

TOMŞANI

29

29

   

2.406

PRAHOVA

16346508

14 - C

VADU SĂPAT

10

10

   

2.407

PRAHOVA

2845770

14 - C

VÂLCĂNEŞTI

5

5

   

2.408

PRAHOVA

2845400

14 - C

VALEA CĂLUGĂREASCĂ

154

154

   

2.409

PRAHOVA

2843116

14 - C

VALEA DOFTANEI

17

17

   

2.410

PRAHOVA

2844197

14 - C

VĂRBILĂU

13

13

   

 

PRAHOVA Total

 

 

 

17.354

17.354

0

0

3.226

Sume rezervate *)

     

1.470.263

1.470.263

   

*)

se repartizează pe unități administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului

       
Joomla SEF URLs by Artio