Conducerea Primăriei Ploieşti lucrează la creionarea bugetului local pe 2019, unul care, potrivit unui anunţ făcut de primarul Dobre, va include venituri totale de circa 360 de milioane de lei, sub nivelul celor de anul trecut, şi cheltuieli mai mari. Principalele nemulţumiri ale edilului se leagă de lipsa fondurilor pentru investiţii şi de faptul că, după ce primarii de municipii le-au cerut o alocare mai mare din impozitele pe venit, guvernanţii au răspuns prin trecerea cheltuielilor sociale în totalitate în sarcina autorităţilor locale.

La capitolul investiţii, 2019 se anunţă cel mai sărac an din istoria recentă a Ploieştiului. Singurele "luminiţe" care se zăresc la acest moment ţin de fondurile europene - la care oricum Primăria va face un credit pentru a acoperi cota proprie de cofinanţare şi cheltuielile neeligibile - plus varianta de finanţare a cel puţin unui proiect de dezvoltare dintr-un fond gestionat de Secretariatul General al Guvernului. În schimb, la capitolul dedicat cheltuielilor de funcţionare, Primăria e obligată să asigure sume suplimentare în 2019, după ce a fost aprobată o creştere a salariilor de către Consiliul Local, dar şi o subvenţie la termoficare şi după ce Guvernul a trecut cheltuielile sociale în sarcina bugetelor locale. Dacă în 2018 Primăria Ploieşti cheltuise doar 5 milioane de lei la acest ultim capitol, restul semei necesare venind de la bugetul de stat, acum va fi nevoită să acopere singură 50 de milioane. Întrebat de unde va "tăia" ca să poată susţine aceste cheltuieli suplimentare, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat că se lucrează alături de reprezentanţii Direcţiei Economice la un proiect de buget echilibrat.

"Conform prevederilor în vigoare, avem la dispoziţie 45 de zile de la publicarea bugetului naţional în Monitorul Oficial ca să ne aprobăm propriul buget. Din bugetul local vor fi asigurate absolut toate sumele pentru asistenţa socială. Veniturile estimate pentru 2019 sunt de aproximativ 360 de milioane de lei", a explicat Adrian Dobre.

"În mod normal, când primeşte sarcini în plus trebuie să primeşti şi finanţarea, lucru pe care noi nu l-am primit. Pentru că am anticipat această situaţie, noi am început de mai mult timp să căutăm soluţii alternative. Aţi văzut, pentru asfaltarea cartierului Mitică Apostol am găsit o variantă (n.r. cu fonduri de la Secretariatul General al Guvernului), deja am început să lucrăm pe această variantă pentru a putea aplica a doua zi când apar normele de aplicare. De trei luni de zile am propus un credit, pentru că variantele de finanţare a investiţiilor nu sunt foarte numeroase. Poţi apela la un credit, pentru un proiect major poţi să apelezi la o emisiune de titluri, poţi să apelezi la parteneriatul public-privat, dar doar pentru servicii de utilitate publică, astea ar fi variantele şi, bineînţeles, fondurile europene, la care trebuie suportate cota de cofinanţare şi cheltuielile neeligibile", a mai detaliat primarul municipiului Ploieşti.

Joomla SEF URLs by Artio