Marți, 26 Septembrie 2017
 

Adrian Dobre, despre noile salarii din Primărie: "Nu vor fi tăieri"

Written by Anca Visan  | Created on Monday, 17 July 2017 16:12  |  Category: Administraţie

casa alba palatul administrativMomente de incertitudine pentru angajaţii din Primăria Ploieşti, în condiţiile în care condeucerea şi sindicatul urmează să înceapă discuţiile cu privire la noul nivel al salariilor, în contextul în care noua lege a salarizării unitare a bugetarilor nu a stabilit grile şi pentru administraţia locală, lăsând acest lucru la decizia autorităţilor. La Ploieşti, după primele calcule, nu sunt şanse la majorări considerabile, lucru recunoscut, cu jumătate de gură, şi de primarul Dobre.

Într-o întâlnire cu reprezentanţii presei locale derulate astăzi în Palatul Administrativ, Adrian Dobre a precizat că a programat pentru mâine o şedinţă cu liderii de sindicat, mărturisind că s-a făcut şi o analiză cu privire la disponibilităţi şi gradul de suportabilitate al bugetului local şi că "salariile nu vor fi tăiate". În privinţa unor posibile majorări, totuşi, declaraţiile sunt rezervate, primarul Ploieştiului dând de înţeles că nu vor fi surprize semnificative, în condiţiile în care bugetul pe 2017 este deja "antamat" într-o mare proporţie pe acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi rămân foarte puţine fonduri pentru lucrări de investiţii.

"Marţi o să avem o întâlnire, pentru consultări, cu reprezentanţii sindicatului. S-a făcut o primă analiză, dar datele încă nu au o acurateţe foarte mare, proiectul de hotărâre probabil că va intra în dezbaterea Consiliului Local în şedinţa ordinară, programată spre finalul acestei luni. Salariile nu vor fi tăiate. Poate vor fi doar câteva excepţii. În urma discuţiilor cu sindicatul, probabil că vor exista anumite funcţii pentru care salariile vor creşte. Această nouă grilă va aduce şi o echilibrare, pentru că am observat că sunt, spre exemplu, posturi şi şefi serviciu unde salariile sunt mai mari decât ale directorilor", a declarat Adrian Dobre.

Declaraţiile rezervate vin în condiţiile în care alte primării au anunţat deja creşteri de salarii, inclusiv conducerea Consiliului Judeţean Prahova mărturisind că propune creşteri ale veniturilor între 1.200 şi 200 de lei.