Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a transmis o scrisoare de două pagini către ploieşteni, în care îşi prezintă părerea despre situaţia contractului de termie, negocierile derulate pentru eventuala sa prelungire şi soluţiile autorităţilor pentru perioada de după 1 mai, când actualul acord urmează să expire. Scrisoarea edilului vine şi cu foarte multe acuze la adresa rivalilor politici şi a reprezentanţilor Veolia Energie, acuzaţi că încearcă un fel de şantaj şi că tariful propus pentru prelungirea înţelegerii reprezintă "un jaf la drumul mare". Scrisoarea se încheie cu o invitaţie la o dezbatere publică.

"Motivul major al diferendului dintre mine, ca reprezentant al dumneavostră, şi majoritatea toxică din spatele Veolia ţine de faptul că această companie vrea dublarea preţului la căldură. PSD - ALDE - PMP susţin propunerea de contract în care gigacaloria ar urma să costa 340 lei + TVA (în total 404 lei), faţă de 190 de lei cât este în prezent. Veolia este o companie susţinută de majoritatea PSD - ALDE - PMP din Consiliul Local", a acuzat Adrian Dobre, care a argumentat această afirmaţie prin faptul că acordul de concesiune a fost convenit în administraţia Calotă, iar aleşii PSD au susţinut de-a lungul timpului propunerile de majorare a tarifului.

Citiţi şi: 

"După ce se va încheia contractul, vom putea verifica derularea acestuia şi vom constata, fără îndoială, că mulţi reprezentanţi ai PSD au căpuşat într-un fel sau altul compania franceză pripăşită la Ploieşti", au continuat acuzaţiile grave.

Pe acelaşi subiect: 

Adrian Dobre a mai reclamat şi că, în cei 15 ani de contract, operatorul a încasat peste 300 de milioane de euro de la ploieşteni, însă a ajuns şi la o pierdere medie de 40%. "Majoritatea PSD - ALDE - PMP din Consiliul Local şi conducerea Veolia practică un şantaj nereuşit la adresa Primăriei: în fiecare zi, ţipă că vor întrerupe alimentarea cu energie termică şi apă caldă, iar eu ar trebui să le accept condiţiile. N-am nicio îndoială că dacă primarul Ploieştiului era vreun socialist de caviar, la acest moment, contractul era deja semnat. Refuz să-mi pun semnătura pe o hârtie care să dubleze costurile cu încălzirea şi apa caldă pentru ploieşteni. Pe de o parte, avem de-a face cu o încercaee de jaf la drumul mare. Preţul ar fi mult mai mare decât în alte oraşe ale ţării. Pe de altă parte, Veolia nu vrea nici măcar să-şi asume pierderile de aproximativ 40% din sistem, insistând ca banii să vină în continuare din buzunarele ploieştenilor", a mai criticat primarul Ploieştiului.

Pe acelaşi subiect: 

În privinţa soluţiilor, edilul spune că a identificat trei, cu toate că ultimele două necesită foarte mult timp pentru a fi puse în practică, undeva de ordinul lunilor sau, în cazul unei licitaţii contestate, chiar al anilor. "1. Cedez şantajului practicat de majoritatea PSD - ALDE - PMP şi Veolia. Efectul imediat este că se va semna un nou contract de concesiune pe 7 ani (propunerea majorităţii din Consiliul Local), în care Veolia va face încă 300 de milioane de euro în jumătate din perioada precedentă. Asta înseamnă că, practic, costurile încălzirii pentru ploieşteni se dublează. 2. Organizăm o licitaţie publică, în condiţiile legii, pentru desemnarea unei noi companii care să aibă concesiune furnizării agentului termic şi a apei calde. 3. Municipalitatea, singură sau în asociere cu Consiliul Judeţean, înfiinţează o societate proprie care să gestioneze serviciile de căldură şi apă caldă", a scris Adrian Dobre în secţiunea dedicată soluţiilor, care se încheie cu o invitaţie adresată ploieştenilor, pentru a participa miercuri, de la ora 18.00, la o dezbatere publică pe tema termiei, care va avea loc la Teatrul "Toma Caragiu".

Joomla SEF URLs by Artio