Adrian Dobre, deja fostul primar al municipiului Ploieşti, şi-a încheiat oficial, astăzi, mandatul, odată cu depunerea jurământului de către Andrei Volosevici şi emiterea ordinului de validare de către prefect. În ultimele ore de mandat, el a publicat un mesaj în care le-a mulţumit ploieştenilor pentru susţinere, vorbind despre momentele mai bune sau mai puţin bune din ultimii patru ani şi concluzionând că Primăria era "paralizată" şi "cu multe datorii" la momentul preluării funcţiei, în timp ce acum reprezintă "un ecosistem care a făcut ca lucrurile să funcționeze corect".
 

"Mandatul meu de primar al Municipiului Ploiești s-a încheiat azi și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținere și înțelegere. Au fost 4 ani grei, dar frumoși și buni. Am găsit o Primărie “paralizată”, cu multe datorii și probleme, fără proiecte și fără viziune. Am reușit însă, ca pe parcursul mandatului meu, să creez un ecosistem care a făcut ca lucrurile să funcționeze corect, într-un cadru exclusiv instituțional. Am dat funcționarului public statutul de care avea și are nevoie, cel al integrității morale și profesionale, pentru ca actul decizional individual și colectiv să fie corect și imparțial, lipsit de subiectivismul voluntar. Ceea ce e foarte mult, având în vedere trecutul primăriei noastre. Doar așa am putut ca, după 4 ani, să pornim proiecte noi și altele uitate și să aducem la Ploiești finanțări europene în valoare de 200 de milioane de euro pentru infrastructură, mobilitate și educație, proiecte extrem de necesare orașului, care se vor cuantifica vizual în următorii 2 ani", a afirmat deja fostul primar al municipiului Ploieşti, într-un mesaj publicat pe Facebook.

"Am cheltuit banul public cu grijă și chibzuință. Orașul nostru are încă probleme, iar dezvoltarea lui depinde foarte mult de viziunea pe termen lung a celor care îl vor conduce, dar și mai important, de implicarea fiecăruia dintre noi. Eu voi continua să fiu alături de ploieșteni, să susțin proiectele și schimbarea în bine a orașului. Mi-am dorit un mandat corect, care la final să aibă mai multe răspunsuri decât întrebări. Și cred c-am izbutit", a mai afirmat Adrian Dobre.

 
Joomla SEF URLs by Artio