Autoritățile centrale au aprobat 57.777.000 lei, fonduri pentru sprijinirea mai multor familii sau a autorităților locale din nouă județe afectate, în luna martie, de alunecări de teren sau inundații. Aproape 12 milioane de lei ajung la CJ Prahova, localități din județ și familii afectate de astfel de fenomene, în ultimele săptămâni.

Prin HG nr. 177/2018 s-a aprobat alocarea sumei de mii lei din fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018,bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale din 9 județe printre care și Prahova, care a primit suma totală de 11.948 mii lei pentru mai multe obiective de infrastructură din administrare, au anunțat, miercuri, reprezentanții Prefecturii.

Cei mai mulți bani au fost alocați Consiliului Județean, care are la dispoziție, astfel, 3,179 milioane de lei, pentru consolidare și refacere DJ 102N (0,040 km-zona pod Rotari, punct Tudorache-comuna Ceptura) și DJ 219 (în mai multe puncte din comuna Predeal Sărari).

Alte fonduri au fost direcționate către autoritățile locale din comuna Brebu (1,985 milioane lei -consolidare și refacere drum local 0,100 km, satul podul Cheii), comuna Cerașu (219.000 lei -reparații și refacere drum local 0,030 km zona Rudari; apărare mal pentru protejare drum local și refacere drum local 0,020 km, punctul Butucaru; apărare mal-0,020 km și refacere drum local, punct Șandru; reparații și refacere drum local 0,140 km punct gospodărie apă Vale Ursului), comuna Drajna (1,177 milioane lei - consolidare și refacere drum local 0,055 km sat Cătunu, refacere un podeț pe drum local sat Cătunu), comuna Gornet (1,150 milioane lei - consolidare și refacere DC 44-0,060 km sat Nucet), comuna Scorțeni-2,826 milioane lei  -consolidare și refacere drum local 0,150 km sat Scorțeni), comuna Telega (1,412 milioane lei - consolidare și refacere DC 133 0,040 km sat Buștenari).

"Prin HG nr.178/2018 s-a aprobat scoaterea din rezervele de stat și acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, a unor construcții ușoare din elemente modulate, județului Prahova fiindu-i repartizate 9 construcții ușoare din elemente modulate, 19 paturi, 19 saltele de pat, 19 pături, 38 de cearceafuri, 9 aragaze cu trei ochiuri și 9 butelii. Prin HG nr.175/2018 s-a aprobat acordarea de ajutoare de urgență din credite bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe anul 2018, pentru sprijinul a 7 familii din Prahova aflate în situații de necesitate. Astfel, cinci familii din Scorțeni au primit sume cuprinse între 2.500 și 8.000 de lei, o familie din Predeal Sărari a primit 4.000 de lei, iar două familii din  Boldești Scăeni au primit 2.500 de lei, respectiv 8.000 de lei. În total, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 38.000 de lei familiilor din Prahova", au mai anunțat reprezentanții Prefecturii.

Foto: Prefectura Prahova

Joomla SEF URLs by Artio