Consiliul Local Ploiești a decis să-i ierte pe datornicii la bugetul local și a aprobat acordarea unor facilități fiscale pentru cei care își vor achita creanțele integral, până la sfârșitul anului.

 

O hotărâre în acest sens a fost adoptată în ședința CL Ploiești care a avut loc la finalul lunii august. "Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti informează că s-a aprobat acordarea unor facilități fiscale către contribuabilii care înregistrează debite la bugetul local, în sensul anulării accesoriilor înregistrate în cazul obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018. Facilitatea fiscală acordată constă în scutirea integrală a majorărilor de întârziere aferente debitului principal restant la data de 31 decembrie 2018, cu condiția achitării debitului principal, la zi, până la data de 15 decembrie 2019.  Scutirea integrală a majorărilor de întârziere se acordă pentru debitele restante aferente impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren și a impozitului asupra mijloacelor de transport", au transmis reprezentanții SPFL Ploiești, subliniind că, pentru a beneficia de această facilitate fiscală, contribuabilii trebuie să aibă achitate toate obligațiile bugetare, la zi, inclusiv amenzile contravenționale.

Detalii privind procedura de de acordare a facilităților fiscale puteți obține de la sediul Serviciului Public Finanțe Locale, situat pe B-dul Independenței nr.16 -Serviciul Stabilire Impozite și Taxe Persoane Juridice, Serviciul Stabilire Impozite și Taxe Persoane Fizice – Centru și Biroul Evidență Auto, respectiv de la Serviciul Stabilire Impozite și Taxe Persoane Fizice – Vest și Serviciul Urmărire și Încasare Creanțe Bugetare - situate pe Șoseaua Vestului nr.19.

Pentru informații privind procedura de acordare a facilităților fiscale, puteți consulta și site-ul www.spfl.ro.

Joomla SEF URLs by Artio