Vineri, 17 Noiembrie 2017
 

Angajații SGU Ploiești au declanșat conflictul de muncă (DOCUMENT)

 | Created on Thursday, 17 August 2017 06:40  |  Category: Administraţie

Reprezentanții angajaților din cadrul SGU Ploiești au anunțat declanșarea conflictului de muncă, după răspunsul primit de la conducerea societății, la scrisoarea cu revendicări, în 10 puncte, transmisă în cursul zilei de luni.

 

Liderii Sindicatul Liber Șansa spun că, în răspunsul primit, au "constatat cu tristețe faptul că nici măcar o revendicare din cele 10 nu a fost asumata și rezolvată de societate. Astfel, conform prevederilor legale a transmis către Angajator Notificare privind declanșarea conflictului de munca prevăzută de art. 165 din Legea 62/2011 modificată și completată şi, de asemenea, a transmis către ITM Prahova Notificarea prevăzută de art. 166 din același act normativ. Vă atașăm la prezenta notificarea transmisă angajatorului în care se regăsesc și răspunsurile primite de noi, răspunsuri care ne-au determinat să mergem mai departe cu acest conflict. Așteptăm cu interes implicarea reprezentanților CA, AGA, Consiliul Local Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești în clarificarea aspectelor în litigiu şi de asemenea vom informa publicul cu privire la evoluția evenimentelor. Având în vedere soluțiile propuse de noi în cadrul notificării sperăm ca în acest moment de maximă tensiune socială factorii decidenți de la nivelul S.C. Servicii de Gospodărie Urbana Ploiești S.R.L. să se angajeze într-un dialog real și constructiv pentru stingerea acestei situații neplăcute în cel mai scurt timp posibil", se arată în comunicatul de presă transmis de sindicat.
De asemenea, reprezentanții angajaților SGU atrag atenția că "orice acțiune spontana a angajaților în perioada următoare nu este și nu poate fi atribuită sindicatului atâta timp cât atitudinea managementului actual al societății a fost una de forță și nu de cooperare cu angajații nemulțumiți. La momentul declanșării unor acțiuni sindicale organizate vom notifica în consecință. Reamintim că în urma luptelor pentru preluarea conducerii societății angajații au fost privați de drepturi negociate, un nou acord colectiv de muncă nu a fost încheiat în termenul de 60 de zile de la declanșarea negocierilor și că până la data prezentei plata salariilor a fost întârziate din motive care nu ne-au fost comunicate până în prezent".
S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. s-a înfiinţat la data de 1 octombrie 2010 prin reorganizarea şi transformarea, în societate comercială, a Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP) Ploieşti şi a Oficiului Public Proiect, având ca unic acţionar Consiliul Local Ploieşti. În relaţia cu autorităţile administraţiei publice locale, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. este operator al serviciilor de utilitate publică prevăzute în Actul Constitutiv, raportul juridic constând în delegarea prin gestiune directă şi concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a Municipiului Ploieşti, utilizate pentru furnizarea/prestarea serviciilor de utilitate publică specifice.


PE ACEEAȘI TEMĂ

Angajaţii de la SGU Ploieşti strâng semnături pentru grevă

SGU Ploiești, în pragul declanșării conflictului de muncă. Sindicaliștii reclamă salarii întârziate, practici de intimidare și amenințări

Conducerea Primăriei anunţă prima măsură pentru deblocarea situaţiei financiare de la SGU Ploieşti