Marți, 12 Decembrie 2017
 

Angajaţii TCE Ploieşti anunţă plângeri penale şi o nouă grevă

Written by Anca Visan  | Created on Tuesday, 29 August 2017 16:29  |  Category: Administraţie

tce sediuDupă mai multe mişcări de protest organizate în ultimele luni, ca urmare a situaţiei dificile de la Transport Călători Express, angajaţii operatorului de transport public din Ploieşti anunţă că există din nou premisele declanşării unei greve generale, din cauza refuzului funcţionarilor din Primărie de a aviza un proiect prin care TCE solicita acoperirea pierderilor pe 2016.

 

Propunerea făcută de conducere vizează acoperirea de la bugetul local a diferenţei dintre cheltuieli şi venituri înregistrate în 2016 ca urmare a activităţii de transport public. Conducerea TCE spune că legislaţia în vigoare permite acest lucru, care e prevăzut şi într-o clauză din contractul de delegare a serviciului public, care a mai fost activată în doi din ultimii patru ani. În argumentarea lor, reprezentanţii firmei de transport a municipalităţii arată că de o clauză similară a beneficiat şi Veolia Energie, fostul Dalkia, operatorul sistemului de termoficare, pentru care autorităţile au aprobat acum câteva luni plata unor diferenţe.

Funcţionarii direcţiilor Juridic şi Economic din Primăria Ploieşti nu au fost, însă, impresionaţi de aceste argumente, aşa că au dat avize negative, în vreme ce secretarul municipiului nu a dat viza de legalitate necesară pentru ca proiectul de hotărâre propus să intre în dezbaterea Consiliului Local. În încercarea de a detensiona situaţia, primarul Adrian Dobre a convocat astăzi o şedinţă, una care, deşi spiritele s-au încins, nu a schimbat cu nimic opinia reprezentanţilor celor două direcţii interne.

Ca urmare a acestui blocaj, sindicaliştii din TCE, prezenţa la discuţiile de astăzi, au anunţat că iau în calcul depunerea unor plângeri penale pe numele funcţionarilor care se opun, pe motiv că refuzul de a face această plată riscă să ducă la intrarea în insolvenţă a firmei. În acest context, angajaţii au anunţat că doresc să organizeze şi o dezbatere publică pe tema viitorului TCE, dar că iau în calcul foarte serios şi declanşarea grevei generale, care ar putea veni, după parcurgerea paşilor impuşi de legislaţia muncii, fix în preajma deschiderii anului şcolar.