Doi angajaţi din Primăria Ploieşti au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 în ultimele ore. Aceştia lucrau în compartimente diferite şi nu se ştie dacă îmbolnăvirile sunt legate între ele. Ca măsură de prevenţie, alţi opt colegi ai acestora au fost trimişi acasă în izolare timp de două săptămâni.

 

Cei doi angajaţi descoperiţi cu noul coronavirus lucrează la Direcţia Juridică, respectiv Direcţia Comunicare. Primul a fost descoperit ieri. Conducerea Primăriei a decis să trimită acasă colegii de birou şi funcţionarii cu care acesta ar fi putut intra în contact, cinci la număr. Astăzi a apărut şi informaţia că o angajată de la Comunicare a fost infectată. Trei colege au fost trimise acasă. Explicaţia pentru numărul redus de contacţi ţine de faptul că, în ultima perioadă, mai mulţi salariaţi din instituţie au primit persmisiunea să lucreze de acasă.

Vestea vine după ce, acum câteva săptămâni, în Primăria Ploieşti fuseseră confirmate cel puţin alte trei cazuri de coronavirus.

Joomla SEF URLs by Artio